Credit Photo: Tulcea Noastra
Ieri 24 aprilie, Caravana Alianţei 2020 USR PLUS pentru alegerile Europarlamentare a fost la Tulcea. Acţiunea a început în jurul orei 11.00, în Piaţa Civică a municipiului, unde, candidaţii Alianţei, împreună cu membri USR Tulcea şi Plus Tulcea, au discutat cu cetăţenii despre obiectivele Alianţei 2020 USR PLUS în Parlametul European.
Candidaţii Alianţei, Dacian Ciolos, Nicolaie Stefanuta şi candidatul de la Tulcea, Elena Uram, au dat declaraţii ziariştilor prezenţi la manifestare: „Vrem să transmitem mesajul că aceste alegeri sunt mult mai importante decât strict pentru interesul de a trimite niște europarlamentari buni în Parlament European. Din punctul nostru de vedere aceste Alegeri Europarlamentare sunt ca un fel de referendum, în care românii vor decide dacă vor pentru România în continuare o cale europeană. Eu cred că românii în marea lor majoritate sunt pro europeni și acum e momentul să demonstreze lucrul acesta. De aceea e important să venim la vot pe 26 mai şi să ne exprimăm poziţia.Tulcenii sunt printre cei care pot beneficia cel mai mult de Uniunea Europeană. Tulcea, județul Tulcea, prin Delta Dunării, este beneficiarul singurului program integrat de dezvoltare teritorială și ar fi printre cei care ar avea cel mai mare interes că România să rămână apropiată și foarte prezentă în Uniunea Europeană” a declarat Dacian Ciolos.
Un mesaj pentru tulceni a transmis şi Nicolaie Stefănuţă, diplomat european, care asigură legătura dintre Parlamentul European şi Congresul American: „Mesajul meu pentru tulceni este că ei fac parte din europa, sunt poarta Europei. Toate capacitățile portuare și fluviale trebuie dezvoltate astfel încât zona asta să profite ca lumea de legătura cu Europa și legătura cu alte națiuni. Pe partea cealaltă a Mării Negre, în Georgia se dezvoltă porturi importante pentru transportul de mărfuri. Problema este la noi.”
Deasemenea, candidatul tulcean la alegerile Europarlamentare, Elena Uram, a declarat: „Avem nevoie de transport de mare tonaj pe fluviu, avem nevoie de retehnologizare, de ambarcațiuni de mare tonaj. Avem construcții de nave la Tulcea, însă antreprenorii și companiile românești nu pot beneficia de fonduri europene pentru achiziția lor. Pe de altă parte trebuie să ne ocupăm și să ne asigurăm că există fonduri pentru lucrări de dragare în Delta Dunării”.
După amiază, caravana Alianţei 2020 USR PLUS s-a deplasat în comună Casimcea, unde a avut loc o întâlnire cu fermierii din zonă. Au fost abordate subiecte legate de situaţia sistemelor de irigaţii, a subvenţiilor pentru agricultură şi proiectelor pe care auroparlamentarii Alianţei ar trebui să le facă în Parlametul European pentru ajutarea agricultorilor romani. La această discuţie, candidatul Alianţei 2020 USR PLUS la Europarlamentare, Dacian Ciolos, inginer agronom de profesie şi fost Comisar European pe teme de agricultură, s-a simţit ca peştele în apă, încântând audienta prin claritatea şi competenţă mesajelor sale, dând dovadă de o cunoaştere aprofundată a problemelor cu care se confrunta agricultura românească. Aceasta dovedeşte o dată în plus necesitatea promovării competentei în structurile de conducerea statului şi a reprezentaţilor noştri în Parlamentu European.
Articolul Caravana candidaţilor Alianţei 2020 USR PLUS la alegerile europarlamentare a fost la Tulcea apare prima dată în Tulcea noastra.