Expoziţia itinerantă DANUrB în Tulcea – O Promenadă Culturală a Dunării

Expoziţia itinerantă DANUrB în Tulcea – O Promenadă Culturală a Dunării

Credit Photo: Tulcea Noastra


Între 8 şi 21 mai 2019, expoziţia proiectului internaţional DANUrB – Danube Urban Brand, ce călătoreşte în 7 ţări dunărene,  este deschisă publicului la Casa Avramide. Expoziţia evidenţiază elemente de peisaj cultural ale ţărilor riverane Dunării şi sintetizează rezultate selectate din activităţile desfăşurate de partenerii DANUrB, la care au contribuit cercetători şi profesionişti în domeniul urbanismului, culturii şi turismului, dar şi membri ai administraţiilor publice şi ai comunităţilor locale din ţările participante: Austria, Slovacia, Ungaria, Croaţia, Serbia, România şi Bulgaria. Acţiunile proiectului sunt orientate în afara capitalelor şi marilor centre turistice, atenţia îndreptându-se înspre localităţi mai mici, cu scopul de a consolida identitatea regională a Dunării prin explorarea resurselor culturale şi sociale insuficient valorificate.


Elementele expoziţiei reflectă 6 teme principale: Educaţie, Patrimoniu cultural imaterial, Audiopeisaj, Oameni şi comunităţi, Literatură şi Viitor. Vizitatorii sunt invitaţi să exploreze imagini, citate, poeme, sunete şi propuneri de revitalizare urbană, într-o colecţie ce transcende granițele geografice.



Vernisajul expoziţiei, organizat de către Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare “Delta Dunării”, cu sprijinul Institutului de Cercetări Eco-Muzeale “Gavrilă Simion” Tulcea, va avea loc în data de 8 mai 2019, ora 11:00, la Casa Avramide, în municipiul Tulcea, Str. Progresului, Nr. 32.


Mai multe informaţii despre DANUrB se pot găsi pe website-ul proiectului:


http://www.interreg-danube.eu/danurb  sau la persoana de contact din partea INCDDD Tulcea – arh. Mădălina Sbarcea (madalina.sbarcea@ddni.ro).


Articolul Expoziţia itinerantă DANUrB în Tulcea – O Promenadă Culturală a Dunării apare prima dată în Tulcea noastra.