Comisia Balcanică și a Mării Negre s-a reunit la Tulcea

Comisia Balcanică și a Mării Negre s-a reunit la Tulcea

Credit Photo: Tulcea News


La Tulcea, a avut loc Adunarea Generală a Comisiei Balcanice și a Mării Negre din cadrul Conferinței Regiunilor Periferice Maritime ale Europei, în organizarea Consiliului Județean Tulcea și a Asociaţiei Grup Local pentru Pescărie Durabilă FLAG Delta Dunării.


Lucrările s-au axat pe două teme principale, respectiv Creșterea Economică Albastră ca motor al cooperării în bazinul Mării Negre și al Dunării și experiența din alte bazine maritime și Transport durabil în regiunea Balcanică și a Mării Negre.


În deschiderea lucrărilor, a avut loc ședința Biroului Politic al Comisiei Balcanice și a Mării Negre, în cadrul căreia președintele în funcție Christiana Kalogirou, Guvernator al Regiunii Nord-Egeene, a fost reales pentru perioada 2019-2021. De asemenea, consilierul județean Valentin Moldoveanu, managerul Asociaţiei Grup Local pentru Pescărie Durabilă FLAG Delta Dunării, a fost ales în funcția de prim-vicepreședinte al Comisiei.


Cu acest prilej, președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu a felicitat președintele Comisiei Balcanice și a Mării Negre pentru activitatea desfășurată până în prezent precum și pentru realegerea în funcție, exprimându-și doleanțele pentru următorul mandat.


“Atât noi cât și Consiliul Județean Călărași avem o anumită doleanță pe care sperăm să o rezolvăm în cei doi ani de mandat ai dumneavoastră. Mă refer la includerea celor două județe în zona teritoriilor periferice, cu avantajele ce decurg în ceea ce privește absorbția fondurilor europene. Este, de altfel, principala noastră dorință.

În urma discuției cu președintele Consiliului Județean Constanța, domnia sa și-a manifestat dorința ca Județul Constanța să devină membru al CRPM și presupun că, într-un termen extrem de scurt, acest lucru se va întâmpla. Președintele de la Constanța îmi este un foarte bun prieten, la fel ca și reprezentanții de la Cahul și Izmail, cu care suntem înfrațiti și care doresc să ne urmeze pe acest drum în cadrul CRPM.

Sperăm astfel să creăm o unitate în acest areal al Dunării și al Mării Negre, din cele trei țări, România, Moldova și Ucraina. Sunt țări care au nevoie de sprijinul CRPM, iar noi le-am acordat acest sprijin prin asocieri în obținerea de fonduri europene. Până la o viitoare întâlnire cu boardul CRPM, voi solicita o mai mare implicare a conducerii acestui organism în susținerea și rezolvarea unor probleme pe care le ridică acest areal reprezentat de cele trei țări”, a declarat președintele Horia Teodorescu.


Membrii Biroului Politic al Comisiei vor colabora pentru redactarea unui plan de acțiune pentru perioada următoare, focalizat pe prioritățile regiunii, până la viitoarea întâlnire din iunie a CRPM.


La lucrările Adunării Generale moderate de către Stavros Kalognomos, secretar executiv al Comisiei pentru Balcani și Marea Neagră, au mai participat Rafael Ilie, consilier de stat în cabinetul primului ministru Viorica Dăncilă, Dumitru Daniel Botănoiu, secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Sirma Caraman, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Andrei Chivu, director Direcția Monitorizare din cadrul AM POIM, Andreea Străchinescu Olteanu, director în cadrul DG MARE, Comisia Europeană, deputații Anișoara Radu, Mirela Furtună și Lucian Simion, vicepreședinții Consiliului Județean Tulcea, Dumitru Mergeani și Petre Badea, administratorul public al județului, Vasile Strat, prefectul Lucian Furdui, viceprimarul municipiului, Andaluzia Luca, președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță și vicepreședintele Marian Dinulescu (vicepreședinte onorific al Comisiei pentru Balcani și Marea Neagră), precum și reprezentanții regiunilor înfrățite din Moldova și Ucraina, respectiv președintele Consiliului Raional Cahul, Ion Groza și vicepreședintele Vlad Cășuneanu, precum și primarul orașului Izmail, Andrii Abramchenko.