Credit Photo: Tulcea Noastra
În urma apariției în spațiul public a unor informații legate de limitarea numărului de porci crescuți în gospodăriile populației, MADR face următoarele precizări, pentru corecta informare a opiniei publice, astfel:
Ordinul MADR nr.224/2019 nu restricționează sub nicio formă creșterea porcilor în gospodăriile populației, ci reglementează din punct de vedere tehnic dimensiunile exploatațiilor în vederea înregistrării tuturor efectivelor de porcine, urmărind totodată mișcarea animalelor pentru a se asigura trasabilitatea.
Clarificările suplimentare prin ordinul MADR 224/2019 s-au făcut în baza prevederilor Regulamentului UE nr. 220/2015 care vizează clasificarea fermelor în funcție de dimensiunea economică a acestora, întrucât Regulamentul UE 1242/2008, care a stat la baza ordinului anterior, a fost abrogat, atrăgând după sine anularea ordinului MADR 300/2017.
Toate precizările din ordin sunt destinate clarificărilor tehnice privind înregistrarea efectivelor de animale, norme impuse de Uniunea Europeană.
Exploatațiile cu un efectiv de maxim 5 capete de porcine cu greutatea de peste 30 kg sunt ferme de suine de subzistență destinate autoconsumului și nu sunt supuse regulilor de înregistrare la Registrul Comerțului, fiind scutite de impozite.
Deținătorii de exploatații agricole cu un număr cuprins între 6 și 130 de capete se înregistrează gratuit la ANSVSA, cele care depășesc 130 de capete se consideră ferme mari de suine și se înregistrează la Registrul Comerțului, în Sistemul Național de Identificare a animalelor, îndeplinesc normele de biosecuritate și sunt autorizate sanitar – veterinar.
Articolul Ordinul MADR nr.224/2019 nu restricționează sub nicio formă creșterea porcilor în gospodăriile populației apare prima dată în Tulcea noastra.