Credit Photo: Tulcea Noastra
Cu prilejul sărbătoririi a 79 de ani de la înfiinţarea primului batalion de infanterie marină, Regimentul 307 Infanterie Marină va organiza, în perioada 29-30 martie, Ziua Porților Deschise, în garnizoanele Babadag și Tulcea.
La Babadag, infanteriștii marini vor fi alături de populația civilă, prin activitățile pe care le vor desfășura vineri, 29 martie, în intervalul 09.00 – 14.00, în cazarma Regimentului 307 Infanterie Marină, strada Heracleea, nr. 53-55. Astfel, pentru promovarea carierei militare și a tradițiilor infanteriei marine, marinarii militari vor prezenta tehnica specifică și vor executa exerciții demonstrative.
Infanteria marină este unica forţă specializată, dotată şi instruită capabilă să execute supravegherea și securitatea raioanelor de coastă (litoral), lagunară şi de deltă, precum și neutralizarea forţelor amfibii și aeromobile/aeropurtate ale inamicului în zona de responsabilitate.
La Tulcea, se va desfășura, sâmbătă, 30 martie, un cros pe distanța de cinci kilometri, în jurul lacului Ciuperca, la care vor participa infanteriști marini, sportivi din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, sportivi ai cluburilor locale și militari pasionați de atletism din unități ale Forțelor Navale din garnizoana Tulcea.
Pe faleza orașului Tulcea, se va organiza o expoziție statică de echipamente, tehnică și armament (armament 120 mm, aruncător 82 mm, AG – 9, armament ușor de infanterie). Vor fi prezentate materiale specifice desfășurării acțiunilor militare (costume pentru scafandri – vestă, combinezon, butelii, echipament și un sistem de parașutare), echipamente individuale de protecție și camuflare și se va organiza un atelier de supraviețuire/camuflare/mascare. De asemenea, se va desfășura și un exercițiu tactic, de simulare a unui atac combinat asupra unui grup de infanteriști marini, pe apă, în aer și pe uscat, în dreptul pontonului de pe faleza orașului Tulcea.
Un alt exercițiu demonstrativ care va avea loc pe lacul Ciuperca, sâmbătă, 30 martie, va consta în traversarea acestuia de pe un mal pe altul, cu două bărci tip ZODIAK. La activități va participa și un grup de militari americani din contingentul SUA staționat în baza militară Mihail Kogălniceanu care va fi prezent cu o expoziție de armament și echipament de luptă specific unității din care fac parte.
***
La 1 aprilie 1940, prin Înaltul Decret Regal nr. 635, pentru apărarea litoralului, pe lângă Regimentul de Geniu Marină şi Divizionul de Artilerie de Coastă, se constituie Batalionul de Infanterie Marină – prima unitate de acest fel din Armata Română, ce avea atât misiuni de observare, supraveghere, apărare la litoral precum şi misiuni specifice acestui gen de armă-debarcarea sau apărarea porturilor, prin companiile de debarcare.
Biroul informare și relații publice al Forţelor Navale Române
Articolul Infanteria marină la ceas de sărbătoare apare prima dată în Tulcea noastra.