La mulţi ani Poliţia Română!

La mulţi ani Poliţia Română!

Credit Photo: Tulcea Noastra


La 25.03.2019, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Tulcea au celebrat Ziua Poliției Române alături de cetățenii tulceni, în Piața Civică din municipiul Tulcea.


Astăzi,  Poliția Română împlinește 197 ani de la de la atestarea documentară. Motivaţia pentru care Poliţia Română îmbracă haine festive în această zi se regăseşte în istorie, în timpul domniei lui Dimitrie Ghica, care a înmânat, în anul 1822, Marelui Agă Mihăiţă Filipescu, steagul Agiei, legalizând funcţionarea acestei instituţii.


Polițiștii tulceni au marcat Ziua Poliției Române  în Piața Civică din municipiul Tulcea, printr-o serie de acțiuni cu scop educativ, dorindu-se familiarizarea cetățenilor cu activitățile desfășurate de instituție și implicit s-a urmărit îmbunătățirea permanentă a colaborării dintre Poliție și comunitate.  În cadrul acestei activități au fost implicați polițiști din cadrul Serviciului Cabinet, Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, Serviciului de Acțiuni Speciale, Serviciului Rutier, Serviciului Criminalistic și Poliției Municipiului Tulcea.  Astfel, cetățenii  au fost informați cu privire la oferta educațională a unităților de învățământ din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și cu privire la măsuri minime de prevenire antiinfracțională și antivictimală. Deasemenea, s-au familiarizat cu activitatea polițiștilor din cadrul Serviciului Rutier privind utilizarea radarului și folosirea girofarului luminos și acustic. Polițiștii criminaliști le-au prezentat laboratorul criminalistic și modalitățile de folosire a trusei criminalistice.


În aceeași zi, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Tulcea a avut loc o şedinţă festivă pentru marcarea Zilei Poliţiei Române, fiind prezentat mesajul inspectorului general al Inspectoratului General al Poliţiei Române. Cu această ocazie au fost înaintaţi în gradul profesional următor 7 ofiţeri şi 58 agenţi de poliţie și un ofițer avansat înaintea împlinirii stagiului minim în grad.


Biroul de presă al IPJ Tulcea


Articolul La mulţi ani Poliţia Română! apare prima dată în Tulcea noastra.