Operaţiune secretă la Sfântu Gheorghe. Surse din zonă vorbesc despre sute de kg. de droguri descoperite într-o barcă resturnată. Toate autorităţile tac!

Operaţiune secretă la Sfântu Gheorghe. Surse din zonă vorbesc despre sute de kg. de droguri descoperite într-o barcă resturnată. Toate autorităţile tac!

Credit Photo: Tulcea Noastra


De ieri de dimineaţă, mare vânzoleala la Sfântu Gheorghe. Lucrători de la Poliţia de Frontieră şi mai multe autorităţi “de la centru”, merg pe un fir numai de ei ştiut, căutând ceva… foarte “delicat”.

Povestea a apărut când o şalupă răsturnată a fost zărită în apropierea localităţii, plutind în derivă şi, ulterior, pe mal au apărut nişte pachete bine sigilate, cu un praf alb. Din surse, am aflat că poliţiştii de frontieră ar fi descoperit toată povestea. Au raportat mai sus şi, uite aşa, au apărut şi oameni străini de zonă. Unii spun că ar fi de la DIICOT, alţii că ar fi de la Brigada Antidrog sau chiar SRI… Un lucru este cert. Nu sunt de la poliţie, după cum ne-a informat un ofiţer cu grad superior din IPJ Tulcea. “Nu ştim nimic, pentru că nu am fost solicitaţi! Dacă ni se va cere sprijinul, vom acţiona. Până atunci, nu avem ce spune, pentru că nu ştim” , a precizat ofiţerul, sub protecţia anonimatului.

La Constanţa, la Gardă de Coastă, nimeni nu ştie nimic! Tăcere suspectă! De la primarul din Sfântu Gheorghe nu am scos nimic! “Sunt aici nişte oameni, fac cercetări, dar mai mult nu vă pot spune! E o anchetă şi nu s-a aflat încă nimic din ceea ce fac aceşti oameni! E secret! ” ne-a spus, scurt, primarul.

Despre pachetele din barcă şi cele de pe mal, nimeni nu vrea să spună nimic oficial. Oamenii din zona spun că ar fi droguri…şi că ar fi sute de kg., dar, până la rezultatele oficiale de laborator şi până la o declaraţie oficială a cuiva din interiorul anchetei, toate acestea sunt supoziţii!

Totuşi, vorbim şi de lipsa de transparenţă a celor implicaţi în caz, care încearcă cu orice chip să ascundă ceea ce se petrece acolo, dar şi obligă la tăcere pe cei din zonă, care se arată prea curioşi! De aproape două zile…Cu părere de rău, realizăm că accesul la informaţii şi comportamentul anchetatorilor, nu s-a schimbat foarte mult după ’89! Noi, însă, promitem că vom reveni cu noi informaţii din zonă, atunci când vom avea şi alte detalii.


Articolul Operaţiune secretă la Sfântu Gheorghe. Surse din zonă vorbesc despre sute de kg. de droguri descoperite într-o barcă resturnată. Toate autorităţile tac! apare prima dată în Tulcea noastra.