Credit Photo: Tulcea Noastra
Pentru a facilita accesul cetăţenilor români cu domiciliul în judeţul Tulcea pe piaţa forţei de muncă din spaţiul UE/SEE, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Tulcea oferă servicii gratuite de informare/consiliere/mediere persoanelor care doresc să ocupe locurile de muncă vacante oferite de angajatorii din străinătate.
Accesul cetăţenilor români la locurile de muncă vacante oferite de angajatorii din străinătate se poate face prin Reţeaua EURES, prin intermediul firmelor private de plasare a forţei de muncă sau prin căutare individuală.
Ofertele de muncă disponibile în Uniunea Europeană / Spaţiul Economic European, dedicate exclusiv cetăţenilor români, sunt vizibile, detaliate pe ţări şi ocupaţii, pe portalul naţional EURES (www.eures.anofm.ro), portal gestionat de către Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).
Toate locurile de muncă vacante la nivel european pot fi vizualizate pe portalul EURES, www.eures.europa.eu, iar pentru a aplica pentru un astfel de loc de muncă trebuie selectate doar ofertele marcate cu steagul Uniunii Europene.
Subliniem faptul că, în cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Tulcea, consilierul EURES oferă servicii gratuite de informare/ consiliere/ mediere a unui loc de muncă în UE/SEE (Spaţiul Economic European). Datele de contact ale consilierului EURES pot fi accesate la adresa: http://www.eures.anofm.ro/contact.php.
În situaţia în care se apelează la serviciile de mediere oferite de o firmă de plasare a forţei de muncă în străinătate, este indicat, înainte de a efectua orice plată solicitată, să se verifice la inspectoratul teritorial de muncă din judeţul în care îşi are sediul firma dacă aceasta este înregistrată şi/sau a avut sesizări sau plângeri cu privire la activitatea desfăşurată. Menţionam că în România persoanele fizice nu pot desfăşura activitate de mediere a forţei de muncă în străinătate.
Orice situaţie ilegală sau care ridică suspiciuni, precum şi activitatea unor persoane care se interpun în procesul de mediere, fără a dovedi o calitate în acest sens, trebuie sesizată imediat Inspecţiei Muncii sau Poliţiei Române.
Comunicat de presă AJOFM Tulcea
Articolul Atenţionare pentru persoanele care doresc să muncească în străinătate apare prima dată în Tulcea noastra.