Credit Photo: Radio Delta
În cadrul proiectului „Sună-i zilnic! Conexiune dincolo de granițe”, derulat de organizația Salvați Copiii România, în perioada septembrie – octombrie 2026 a fost realizată o nouă cercetare în rândul părinților care muncesc în străinătate și peste o treime (35,7%) dintre românii din diaspora care au copiii rămași în țară afirmă că relația cu aceștia a devenit mai distantă după plecare, iar aproape unul din trei (31,2%) comunică cu ei mai rar decât zilnic.
Întrebați ce consideră că îi lipsește cel mai mult copilului în relația cu ei, 40,5% dintre părinții chestionați indică timpul petrecut împreună, iar 31,3% dragostea și afecțiunea manifestate direct, scrie în comunicatul de presă Salvați Copiii România primit azi la redacție.
Participarea la momentele importante din viața copilului este menționată de 14%, iar sprijinul în problemele cotidiene de 6%. Doar 2% dintre respondenți consideră că absența lor nu produce nicio lipsă în relația cu copilul. Rezultatele arată că părinții percep consecințele separării în primul rând în termeni afectivi și relaționali.

În ceea ce privește intențiile de revenire în țară și de reunire a familiei, tot un procent de peste 40% (41,7%) dintre părinții respondenți intenționează să revină definitiv în România în următorii ani, dar 27,6% nu intenționează să facă acest lucru. Un procent de 30,8% nu au luat încă o decizie.
În rândul celor care vor să revină, principalele 3 motive care i-ar determina să facă acest pas sunt dorința de a fi alături de copil sau familie (85,4%), un loc de muncă suficient de bine plătit în România (72,1%) și îmbunătățirea serviciilor de sănătate (30,1%),
Urmează îmbunătățirea serviciilor de educație (29,8%), servicii publice de mai bună calitate (23,6%), înrăutățirea situației în țara în care se află (19.8%), încrederea în autoritățile din România (17,2%), probleme familiale (16,2%).
Dintre părinții care nu se gândesc să revină definitiv în România, 35,4% intenționează ca, în următorii doi ani, să-și ia copilul să locuiască împreună cu ei în țara în care lucrează.
Cercetarea a fost finanțată de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.
*

Programul „Sună-i zilnic! – Conexiune dincolo de granițe” este destinat părinților români plecați la muncă în străinătate și s-a derulat până la finalul acestei luni (octombrie 2026).
Scopul proiectului a fost creşterea gradului de conştientizare a părinţilor români care muncesc în alte state cu privire la nevoile copiilor rămaşi acasă, necesitatea menţinerii comunicării cu aceştia şi cu persoanele în grija cărora au rămas copiii şi a legăturii cu comunitatea de proveniență.
Inițiativa face parte din campania națională cu același nume care reunește mai multe acțiuni sub același concept, adresându-se nu doar părinților din diaspora, ci și persoanelor în grija cărora rămân copiii, membrilor comunității și specialiștilor din asistență socială și educație, cu scopul de a sprijini bunăstarea emoțională a celor mici.
(sursă info și foto : comunicat de presă Salvați Copiii România)
The post Un nou sondaj despre părinții din diaspora – peste 30% dintre ei comunică rar cu copiii și relația este mai distantă appeared first on Radio Delta - Stiri din Tulcea.







