Proiectul HEALTHERA – bilanțul, azi, la conferința de închidere

Proiectul HEALTHERA – bilanțul, azi, la conferința de închidere

Credit Photo: Radio Delta

Proiectul HEALTHERA – Dotări medicale pentru îmbunătățirea serviciilor de sănătate și a actului medical în zona transfrontalieră, finanţat prin Programul Interreg NEXT Romania-Ucraina 2021-2027, a ajuns la final, iar azi, 29 octombrie 2026, a avut loc conferința de închidere a activităților.


Proiectul HEALTHERA – bilanțul, azi, la conferința de închidere-1


Prin acest proiect, Spitalul Județean de Urgență (SJU) Tulcea a beneficiat de o investiție de aproximativ 160.000 euro, materializată printr-un pachet amplu de dotări din categoria elementelor de mobilier tehnic, inclusiv 22 de paturi moderne, electrice, după cum a transmis Consiliul Județean (CJ) Tulcea.


Mai exact, au fost achiziționate sisteme modulare de rafturi, sisteme modulare de logistică medicala, mobiler de transport materiale sanitare, trolii modulare pentru resuscitare, mobilier cu elemente de securizare pentru depozitare medicamente/narcotice, paturi electrice și cărucioare de transport și menaj.


Tot în cadrul proiectului a fost derulată o campanie de îmbunătățire a capacităților profesionale ale personalului medical din Tulcea și Izmail, prin intermediul participării în cadrul a șase ateliere medicale prin care au fost instruite peste 120 de persoane, cadre medicale și personal medical auxiliar, în domeniul resuscitării cardio-pulmonare – suport vital pentru pacienții adulți, fiind vorba de o activitatea complexă organizată în colaborare cu Crucea Roșie Română – Filiala Tulcea.


Proiectul HEALTHERA – bilanțul, azi, la conferința de închidere-2


La conferința de închidere a proiectului HEALTHERA a participat și vicepreședintele CJ Tulcea, Iancu Naciadis, care a concluzionat că, conform rezultatelor obținute, este un proiect de succes prin care s-au îmbunătățit capacitățile medicale ale Spitalului Județean de Urgență Tulcea, respectiv ale Spitalului Central Municipal din Izmail, cu aparatură medicală și mobilier modern și nu numai.


(sursă info și foto : fb ConsiliulJudeteanTulcea)


The post Proiectul HEALTHERA – bilanțul, azi, la conferința de închidere appeared first on Radio Delta - Stiri din Tulcea.

Cele mai recente