Credit Photo: Radio Delta
Românii care au nevoie de sprijin pentru cumpărarea unei mașini noi, mai puțin poluante au o nouă șansă prin înscrierea în programul Rabla Auto 2026.
O nouă etapă se va deschide la începutul săptămânii viitoare, marți, 3 noiembrie, de la ora 10:00, pentru care sunt disponibili 35.389.000 de lei (aproximativ 3.200 de ecotichete), conform datelor publicate de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM).
Banii sunt din fonduri rezervate anterior pentru care nu au fost parcurse complet toate procedurile, potrivit celor declarate de ministrul Mediului, Natalia Intotero.
Cei mai mulți bani – 25.600.000 de lei pentru circa 2.550 de ecotichete – sunt repartizați pentru autovehicule noi cu motorizare termică (inclusiv GPL/GNC) și hibridă, care au ecotichetele cu cele mai mici valori 10.000 lei pentru mașinile pe benzină/GPL și 12.000 lei pentru mașinile hibrid.
Tot un ecotichet de 10.000 lei este și pentru motociclete, iar pentru o motocicletă electrică este de 15.000 lei, cu un total de aproximativ 55 de ecotichete, adică o sumă de 550.000 de lei.
Pentru autovehiculele noi hibrid plug-in, pur electrice sau cu pilă de combustie cu hidrogen s-au repartizat 9.239.000 de lei, adică aprox. 600 de ecotichete împărțite pentru mașini electrice – ecotichet de 18.500 lei – și pentru plug-in hibrid – ecotichet de 15.000 lei .
Pentru fiecare ecotichet trebuie predată la casat o mașină veche de cel puțin 8 ani.
Înscrierile sunt deschise până la 31 decembrie sau până la epuizarea fondurilor prin formularul din comentariu, iar în termen de 10 zile de la obținerea numărului de înregistrare, solicitanții trebuie să completeze seria de șasiu a autovehiculului uzat, să încarce documentele necesare și să selecteze un producător validat.
(surse info, foto : fb afm, fb Mediu.Romania)
The post O nouă etapă a programului Rabla Auto 2026 va începe săptămâna viitoare appeared first on Radio Delta - Stiri din Tulcea.







