Credit Photo: Radio Delta
Descris ca „o oportunitate” pentru antreprenoarele care conduc o microîntreprindere, un atelier sau dezvoltă produse și servicii locale de a afla din timp ce presupune accesarea unei finanțări și ce trebuie pregătit înainte de deschiderea unei sesiuni, evenimentul „Antreprenoriat Feminin pentru Comunități Sustenabile” va avea loc vineri, 30 octombrie 2026, de la ora 13:00, la Satul Pescăresc Tradițional Tulcea, după cum a anunțat Patronatul National al Femeilor de Afaceri din IMM (PNFAIMM), în calitate de organizator.

Unul dintre subiectele centrale ale întâlnirii va fi programul destinat microîntreprinderilor din arealul ITI Delta Dunării, cu finanțări nerambursabile cuprinse între 20.000 și 200.000 de euro, reprezentând până la 90% din valoarea cheltuielilor eligibile.
Persoanele interesate care vor veni la eveniment vor putea afla răspunsuri la întrebări legate de o idee de afacere sau planurile lor de viitor în domeniu.
Se va discuta aplicat despre:
– cine poate beneficia de finanțare și care sunt condițiile de eligibilitate;
– investițiile care pot fi susținute – echipamente, modernizare, digitalizare și eficiență energetică;
– alte oportunități de finanțare disponibile prin OJFIR Tulcea și GAL Oamenii Deltei;
– pașii necesari pentru autorizarea produselor alimentare și dezvoltarea lor către piață;
– experiența reală din antreprenoriat și lecțiile care pot conta atunci când construiești o afacere.
La întâlnire vor fi prezenți reprezentanți ai Oficiului Judeţean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (OJFIR) Tulcea, GAL Oamenii Deltei și DSVSA Tulcea, precum și Loredana Ionele, expert ITI Delta Dunării și Diana Mănăilă, Președintă FPIMM Regiunea Sud-Est.
Patronatul își dorește ca la acest eveniment „informația să fie clară, întrebările să primească răspunsuri concrete, iar antreprenoarele locale să plece cu o imagine mai bună asupra pașilor următori pentru afacerea lor”.
(sursă info și foto : fb pnfaimmro)
The post Evenimentul „Antreprenoriat Feminin pentru Comunități Sustenabile”, vineri, la Satul Pescăresc din Tulcea appeared first on Radio Delta - Stiri din Tulcea.







