Premieră pentru șahul tulcean la Campionatul Național de Șah pe Echipe – Divizia A

Premieră pentru șahul tulcean la Campionatul Național de Șah pe Echipe – Divizia A

Credit Photo: Radio Delta

Participarea șahiștilor tulceni de la ACS Logic Delta Tulcea la Campionatul Național de Șah pe Echipe – Divizia A 2026 a reprezentat un moment istoric, deoarece echipa tulceană a evoluat pentru prima dată în Divizia A, devenind prima reprezentantă a județului Tulcea care reușește această performanță.


Mai mult, clubul Logic Delta Tulcea a abordat această competiție cu unul dintre cele mai tinere loturi, având o medie de vârstă de sub 20 de ani, a obținut trei medalii individuale, patru norme de clasificare sportivă și a atins un momentul de vârf, după runda a șaptea din nouă, când tulcenii au ocupat un spectaculos loc III în clasamentul Diviziei A, potrivit celor publicate pe pagina oficială de socializare a ACS Logic Delta Tulcea.


După promovarea obținută anul trecut din Divizia B, acest cumul de rezultate reprezintă „o realizare deosebită pentru șahul tulcean, care demonstrează că pasiunea, munca și perseverența pot aduce rezultate importante chiar și în fața unor adversari cu mult mai multă experiență”.


Tânăra echipă a fost alcătuită din următorii sportivi:

• Masa 1: Pădurariu Eduard

• Masa 2: Codreanu Alex Cosmin ( împrumutat de la ACS MM Andrei Murariu Bucuresti)

• Masa 3: Găzdaru Rareș ( împrumutat de la ACS Minerva Braila )

• Masa 4: Miron Dimitrie

• Masa 5: Mocăniță Matei

• Masa 6: Panaite Edi

• Rezervă: Croitoru Matei Andrei


Obiectivul principal al echipei la debutul în Divizia A a fost menținerea în acest eșalon, un obiectiv deloc ușor pentru un lot atât de tânăr, aflat la prima experiență la acest nivel competițional, dar atins în cele din urmă : cu un bilanț de 4 victorii, un meci egal și 4 înfrângeri, Logic Delta a încheiat campionatul pe locul 10, cu o poziție mai sus decât cea de la startul competiției.


Performanțele colective au fost completate de rezultate individuale deosebite. Trei sportivi ai echipei au urcat pe podiumul clasamentelor pe mese, confirmând valoarea șahului tulcean la nivel național.

– Pădurariu Eduard – locul 2 la masa 1, medalie de argint.

– Codreanu Alex Cosmin – locul 3 la masa 2, medalie de bronz.

– Miron Dimitrie – locul 3 la masa 4, medalie de bronz.

Obținerea acestor medalii la prima participare în Divizia A reprezintă un rezultat remarcabil și un motiv de mândrie pentru întregul club.


Premieră pentru șahul tulcean la Campionatul Național de Șah pe Echipe – Divizia A-1


Un alt aspect deosebit de important al participării îl reprezintă obținerea a patru norme de clasificare sportivă, rezultate care confirmă progresul și nivelul de pregătire al jucătorilor.

• Pădurariu Eduard – normă de Maestru Național.

• Găzdaru Rareș – normă de Candidat de Maestru.

• Codreanu Alex – normă de Candidat de Maestru.

• Miron Dimitrie – normă de Candidat de Maestru.

Aceste realizări sunt cu atât mai valoroase cu cât au fost obținute într-o competiție puternică, împotriva unor adversari experimentați.

Un rezultat care dă speranțe șahului tulcean!


Campionatul Național de Șah pe Echipe – Divizia A a fost o competiție desfășurată în sistem elvețian, pe parcursul a nouă runde, ce a avut loc în perioada 4–11 octombrie 2026, la stațiunea Eforie Nord.


(sursă info și foto : fb sahtulcea)


The post Premieră pentru șahul tulcean la Campionatul Național de Șah pe Echipe – Divizia A appeared first on Radio Delta - Stiri din Tulcea.

Cele mai recente