Credit Photo: Radio Delta
Polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au desfășurat ieri, 30 septembrie 2026, activități de informare și prevenire atât în municipiul Tulcea cât și în comuna Sarichioi, adresate elevilor, respectiv persoanelor vârstnice.
La Liceul Teoretic „Ion Creangă” Tulcea, polițiștii au desfășurat o activitate în baza Planului de acțiune pentru prevenirea faptelor de delincvență juvenilă, a violenței în școală și a victimizării minorilor, după cum scrie într-un comunicat de presă emis azi de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Tulcea .

Discuțiile cu elevii au vizat : siguranța în mediul online, prevenirea victimizării minorilor, a agresiunilor sexuale, traficului de droguri și de persoane, violenței domestice și discriminării, precum și promovarea toleranței și acceptării.
Activitatea preventivă pentru seniori a avut loc la Biblioteca Comunală Sarichioi, fiind vorba de un demers ce face parte din campania „HI Digital”, ce abordează tema prevenirii înșelăciunilor în mediul online.

De asemenea, seniorii au fost informați cu privire la principalele măsuri pe care le pot adopta pentru a preveni victimizarea prin infracțiuni contra patrimoniului, cu accent pe furturile din curți, anexe și gospodării, furturile din buzunare și tâlhării.
Polițiștii le-au recomandat participanților să manifeste prudență, să nu ofere date personale sau bancare persoanelor necunoscute și să solicite sprijinul polițiștilor ori de câte ori se confruntă cu o situație suspectă.
Siguranța se construiește prin informare, responsabilitate și prevenție!
Tot o acțiune privind siguranța copiilor a avut loc și la Grădinița cu Program Prelungit nr. 17 din municipiul Tulcea, dar a fost vorba de siguranța rutieră, „predată” cu ajutorul unor exemple simple și adaptate vârstei preșcolare.

Polițiștii rutieri tulceni au petrecut câteva ore alături de cei mici, iar cei 40 de preșcolari, împreună cu cele două cadre didactice, au fost dornici să afle cât mai multe despre cum putem fi în siguranță atunci când circulăm pe stradă.
S-a vorbit despre :
– cum traversăm corect strada și ce ne transmit culorile semaforului;
– cum ne deplasăm în siguranță cu bicicleta sau trotineta;
– de ce este important să fim vizibili, mai ales atunci când ne aflăm în apropierea drumului;
– cum reacționăm atunci când apare un pericol.

Curioși, atenți și plini de energie, cei mici ne-au demonstrat încă o dată că regulile de circulație pot fi învățate cu bucurie, atunci când le explicăm pe înțelesul lor, a transmis IPJ Tulcea, subliniind faptul că întâlnirea cu polițiștii este întotdeauna mai interesantă atunci când poți vedea și autospecialele de aproape.

Prin urmare, copiii au avut ocazia să descopere mașinile polițiștilor rutieri și să afle lucruri noi despre activitatea lor.
În concluzie, copiii au participat la activitate cu zâmbete, întrebări și multă curiozitate, iar polițiștii și-au atins obiectivul acestei misiuni speciale, deoarece, un copil care învață astăzi să fie atent în trafic, în viitor va putea fi un adult mai responsabil.
(surse info, foto : comunicat de presă IPJ Tulcea, fb tl.politiaromana.ro)
The post Acțiuni ale polițiștilor tulceni dedicate siguranței copiilor, dar și a seniorilor appeared first on Radio Delta - Stiri din Tulcea.







