Despre importanța prevenției, azi, de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice

Despre importanța prevenției, azi, de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice

Credit Photo: Radio Delta

Cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, sărbătorită anual la data de 1 octombrie, Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Tulcea ne-a transmis informații utile legate de consultațiile medicale și pachetele de investigații gratuite special concepute pentru seniorii tulceni.


Pentru a asigura o bătrânețe activă și lipsită de griji, CAS finanțează integral o serie de servicii medicale de prevenție, consultații de monitorizare și investigații paraclinice pentru această categorie de vârstă.


Prin intermediul medicilor de familie și al medicilor specialiști în contract cu CAS, asigurații vârstnici beneficiază de facilități esențiale pentru depistarea timpurie și gestionarea eficientă a afecțiunilor cronice.


 Serviciile gratuite pe care le pot accesa seniorii prin CAS sunt :


– Consultațiile de prevenție la medicul de familie: persoanele cu vârsta de peste 60 de ani au dreptul la consultații preventive periodice, acestea includ evaluarea riscului cardiovascular, oncologic, a diabetului zaharat, precum și a sănătății mintale.

-Pachete de analize de laborator gratuite: în urma consultației de prevenție, medicul de familie poate elibera un bilet de trimitere pentru analize specifice. Laboratoarele de analize au obligația de a efectua investigațiile de prevenție chiar dacă s-a epuizat fondul lunar (valoarea de contract).

– Monitorizarea bolilor cronice: seniorii care suferă de afecțiuni precum hipertensiune arterială, diabet, sau boli oncologice beneficiază de consultații periodice de monitorizare și rețete compensate (până la 90% sau chiar 100% pentru anumite categorii de pensionari).

– Servicii de recuperare medicală și dispozitive: CAS decontează servicii de fizioterapie, kinetoterapie și dispozitive medicale (proteze auditive, dispozitive de mers, echipamente de oxigenoterapie) destinate îmbunătățirii calității vieții.


„Seniorii noștri reprezintă pilonul societății. Cea mai bună formă de respect pe care le-o putem oferi este sprijinul pentru o viață sănătoasă. Îi îndemnăm pe toți bunicii și părinții noștri să nu aștepte apariția simptomelor acute, ci să meargă la medicul de familie pentru consultațiile de prevenție anuale. Prevenția salvează vieți și asigură o bătrânețe demnă”,

a transmis Eugenia Vasile, Director General CAS Tulcea, alături de cele mai calde gânduri tuturor seniorilor din comunitatea noastră.


CAS Tulcea reamintește vârstnicilor că sănătatea lor reprezintă o prioritate, iar pentru a beneficia de serviciile gratuite, seniorii trebuie doar să se adreseze medicului de familie.


Informații suplimentare despre pachetele de servicii și listele furnizorilor aflați în contract pot fi consultate pe pagina de internet a instituției: https://cas.cnas.ro/castl


(surse info, foto : informație de presă CAS Tulcea, Arhiva RD)


The post Despre importanța prevenției, azi, de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice appeared first on Radio Delta - Stiri din Tulcea.

Cele mai recente