Credit Photo: Radio Delta
Mașina unui bărbat ce conducea pe direcția Isaccea – Somova a fost acroșată de o autoutilitară și din păcate, șoferul a fost transportat la spital cu vătămări corporale.
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Isaccea au fost sesizați ieri, 28 septembrie 2026, în jurul orei 15:00, cu privire la producerea acestui eveniment rutier pe DN 22/E87, la kilometrul 144, în apropierea localității tulcene Isaccea, potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Tulcea.
Din primele verificări efectuate a reieșit că un bărbat, în vârstă de 58 de ani, în timp ce conducea o autoutilitară care tracta o semiremorcă, pe direcția Somova către Isaccea, într-o curbă periculoasă la dreapta, ar fi pierdut controlul direcției asupra ansamblului de vehicule, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, respectiv carosabil umed.
În urma derapajului, partea din spate a semiremorcii ar fi acroșat un autoturism care circula din sens opus.
Conducătorul autoturismului lovit a suferit vătămări corporale și a fost transportat la o unitate medicală, în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal și efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
(sursă : IPJ Tulcea)
The post Accident rutier lângă orașul Isaccea – șoferul mașinii lovite a ajuns la spital appeared first on Radio Delta - Stiri din Tulcea.







