Credit Photo: Radio Delta
Astăzi, 25 septembrie 2026, începând cu ora 14:00, va avea loc un eveniment organizat de Grupul de Acțiune Locală (GAL) Munții Măcinului – Dunărea Veche 2014-2020 & Institutul de Cercetări Eco-Muzeale (ICEM) „Gavrilă Simion” Tulcea cu ocazia împlinirii a 145 de ani de la nașterea poetului tulcean Panait Cerna, ce a avut loc pe data de 25 septembrie 1881, în localitatea care îi poartă în prezent numele – Cerna, județul Tulcea.
Este vorba despre evenimentul „Panait Cerna, 145 ani de la naștere – Poezia în era digitală” ce se va desfășura la Casa Memorială „Panait Cerna” din localitatea de baștină, potrivit celor publicate pe site-ul GAL Munții Măcinului.
Colaboratori în organizarea acestei manifestări culturale sunt Asociația Culturală „Altona” Cerna, Biblioteca Comunală „Dumitru Cerna” Cerna, Biserica „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” Cerna, Grupul de Chitariști „Amicii” Cerna și Asociația Cultural-literară „Panait Cerna”.
Tot cu ocazia împlinirii celor 145 de ani de la nașterea poetului, Biblioteca Județeană „Panait Cerna” a pregătit o serie de evenimente sub titulatura „Zilele Bibliotecii”, azi, 25 septembrie, de la ora 11:00, în Sala de festivități de la etajul I, fiind programată lansarea volumului „Panait Cerna în corespondență – Noi documente sufletești”.

Seria evenimentelor continuă și mâine, 26 septembrie, de la ora 16:00, în Sala de festivități a bibliotecii tulcene, cu „Cântec și poezie – Panait Cerna la 145 de ani de la naștere”.
(sursă info și foto : galmuntiimacinului.ro, comunicat de presă BJ „Panait Cerna” Tulcea)
The post Cei 145 ani de la nașterea lui Panait Cerna – sărbătoriți și la Casa Memorială a poetului appeared first on Radio Delta - Stiri din Tulcea.







