Dacă te sună „banca”, atenție la semnalele de alarmă !

Dacă te sună „banca”, atenție la semnalele de alarmă !

Credit Photo: Radio Delta

 


Sunt nenumărate cazurile în care oamenii au fost sunați de persoane care s-au prezentat ca fiind angajați ai unei bănci, de pe numere de telefon care apăreau ca fiind ale băncii, dar de fapt riscau să fie victime ale unei fraude.


Este vorba despre Vishing (voice + phishing) – o formă de fraudă prin apeluri telefonice, în care atacatorii se prezintă drept reprezentanți ai unor instituții sau companii de încredere pentru a convinge victimele să divulge informații sensibile – date personale, date bancare, parole sau coduri de autentificare, după cum explică Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC).


Ca de obicei, instituția, ce are rolul de autoritate națională competentă pentru securitatea rețelelor și a sistemelor informatice civile, vine în ajutorul celor interesați și cu un set de informații privind semnalele de alarmă la care trebuie să fim atenți :

– Apelantul creează presiune și îți cere să acționezi imediat;

– Îți solicită datele cardului, parole sau coduri de autentificare;

– Susține că trebuie să confirmi urgent o plată, un transfer sau o tranzacție suspectă;

– Îți cere să instalezi o aplicație sau să accesezi un link primit în timpul conversației;

– Te amenință cu blocarea contului sau cu pierderea banilor dacă nu urmezi instrucțiunile.


Printre sfaturile pe care le-am mai publicat și noi se numără :

– în urma unui apel neașteptat nu trebuie să furnizăm informații sensibile,

– este indicat să închidem apelul și să contactăm instituția respectivă folosind datele de contact de pe site-ul sau din aplicația oficială.

– se recomandă instalarea DNSC Blacklist Protection – o soluție gratuită care contribuie la protejarea utilizatorilor împotriva accesării unor site-uri suspecte cunoscute.

Detalii despre cum funcționează extensia DNSC Blacklist Protection și cum o putem instala sunt disponibile accesând link-ul : https://www.youtube.com/watch?v=r8K-W9TuMyk


Dacă identifici sau suspectezi o tentativă de fraudă online, raporteaz-o către DNSC la 1911 sau online pe pnrisc.dnsc.ro.


Concluzia este un sfat scurt și la obiect, ușor de reținut și de transmis mai departe :

NU TE BAZA DOAR PE CEEA CE AUZI SAU PE NUMĂRUL AFIȘAT, dacă ești sunat de la „bancă” !


(sursă info și foto : DNSC.RO)


The post Dacă te sună „banca”, atenție la semnalele de alarmă ! appeared first on Radio Delta - Stiri din Tulcea.

Cele mai recente