Încă un incendiu de vegetație în județ – a fost afectat și fondul forestier

Încă un incendiu de vegetație în județ – a fost afectat și fondul forestier

Credit Photo: Radio Delta

După ce, în seara de miercuri, 9 septembrie, pompierii tulceni au intervenit pentru localizarea și lichidarea a două incendii de vegetație : primul lângă localitatea tulceană Sarinasuf, iar cel de-al doilea în apropiere de localitatea Somova, ieri, 10 septembrie, mai multe forțe de intervenție au acționat pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată ce s-a extins la fondul forestier, în apropierea localității tulcene Greci.


Pompierii militari au fost solicitați să intervină ieri după-amiază și către locul evenimentului s-au deplasat forțe din cadrul Secției de Pompieri Măcin și Detașamentului de Pompieri Tulcea, cu patru autospeciale de stingere și o cisternă, iar în sprijinul pompierilor au acționat și lucrători ai Ocolului Silvic și membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din localitate, După cum a transmis ISU Delta Tulcea.


Încă un incendiu de vegetație în județ – a fost afectat și fondul forestier-1


La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta cu flacără deschisă, existând pericol de propagare către saivanele de animale și locuințele din apropiere.


Din fericire, pompierii tulceni au acționat pentru localizarea incendiului în timp operativ și au reușit să limiteze propagarea flăcărilor către obiectivele din apropiere.


(sursă info și foto : comunicat de presă ISU Tulcea)


The post Încă un incendiu de vegetație în județ – a fost afectat și fondul forestier appeared first on Radio Delta - Stiri din Tulcea.

Cele mai recente