La Tulcea, sâmbăta aceasta este dedicată memoriei lui Gheorghe Iamandi

La Tulcea, sâmbăta aceasta este dedicată memoriei lui Gheorghe Iamandi

Credit Photo: Radio Delta

Fotbalul tulcean își va aduna generațiile pe terenul Complexului Sportiv „Delta – Gheorghe Iamandi” în această sâmbătă, 12 septembrie 2026, pentru a-i cinsti memoria lui Gheorghe Iamandi – jucător, antrenor și un nume care a rămas legat de istoria fotbalului din oraș, după cum a anunțat Direcția Întreținere și Administrare Patrimoniu (DIAP) Tulcea.


Evenimentul, intitulat „Memorialul Gheorghe Iamandi” va începe la ora 9.30 , când terenul va aparține celor mici.

Patru echipe de copii vor deschide Memorialul ducând mai departe pasiunea pentru fotbal :

– ACS Sportul Tulcea

– Victoria Delta Tulcea

– ACS Monumentul Tulcea

– ACS Dream Team Tulcea


Mai apoi, de la ora 11.45, va începe un moment special – OLD BOYS


Foști colegi și foști elevi ai lui Gheorghe Iamandi vor ajunge față în față într-un „meci al revederii, al amintirilor și al respectului pentru omul care i-a unit prin aceeași pasiune”.


De la copilul care a început să joace fotbal, la golgheter, jucător de Divizia A și apoi antrenor, Gheorghe Iamandi a rămas legat de fotbalul tulcean prin pasiune, performanță și generațiile pe care le-a format, au transmis organizatorii, care îi invită pe toți tulcenii ce iubesc fotbalul să participe la acest eveniment sportiv : copii, părinți, profesori și foști sportivi pentru a duce mai departe pasiunea care i-a marcat lui Gheorghe Iamandi întreaga viață : FOTBALUL.


Pentru cei interesați, DIAP Tulcea a publicat o serie de informații legate de omul și sportivul al cărui nume îl poartă astăzi Complexul Sportiv „Delta – Gheorghe Iamandi” :


La Tulcea, sâmbăta aceasta este dedicată memoriei lui Gheorghe Iamandi-1


Povestea sa în fotbal a început la Dinamo București, unde a evoluat la grupele de copii, juniori și tineret, ajungând până la echipa de seniori.

În 1976, Gheorghe Iamandi s-a transferat la Delta Tulcea, club de care avea să rămână profund legat. În tricoul formației tulcene s-a remarcat rapid prin golurile sale, devenind golgheter al Diviziei C în 1978, cu 38 de goluri, iar un an mai târziu golgheter al Diviziei B, cu 22 de goluri.

La sfârșitul anului 1979 a făcut pasul către Divizia A, evoluând de-a lungul carierei pentru mai multe formații importante ale fotbalului românesc.

Unul dintre momentele de referință ale carierei sale a venit în 1984, când, alături de Dinamo București, a ajuns în semifinalele Cupei Campionilor Europeni, împotriva lui Liverpool. În același an a câștigat Campionatul și Cupa României.

A revenit apoi la Delta Tulcea, iar din 1990 și-a continuat drumul în fotbal ca antrenor, contribuind la formarea altor generații de jucători.


(sursă info și foto : fb diaptulcea)


The post La Tulcea, sâmbăta aceasta este dedicată memoriei lui Gheorghe Iamandi appeared first on Radio Delta - Stiri din Tulcea.

Cele mai recente

  • Atelier despre Starea de bine

    Uneori, starea noastră de bine începe cu oamenii din jurul nostru. Ce ne face să ne simțim văzuți? De ce avem nevoie pentru a simți că...

  • Ivan Patzaichin FEST 2026

    Anul acesta, Festivalul Ivan Patzaichin, unul dintre evenimentele pe care le organizăm în memoria lui Ivan Patzaichin și a dragostei sale...

  • Proiectie de film in aer liber

    Pe 17 iulie, de la 20:30, va invitam la o seara de film in aer liber, la Curtea cu Flori. Organizata impreuna cu Tulcea Film Society, care...

  • Două incendii de vegetație, ieri seară, în județul Tulcea

    Pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea au intervenit ieri seară, 9 septembrie 2026, pentru localizarea și lichidarea a...

  • FIBA U18 Women’s EuroBasket 2026 @ Tulcea

    Sala Polivalenta din Municipiul Tulcea (Danubius Arena) va fi inaugurata cu ocazia desfasurarii competitiei internationale FIBA U18 Women’s...

  • TULCEA FEST 2026

    Zilele Festive ale Municipiului Tulcea vor avea loc in perioada 14-16 august 2026. Pe 15 august vom sarbatori impreuna si Ziua Marinei. Trei...