Două copile de 15 ani, căzute în cariera Bididia, salvate de alpiniştii salvatori ai ISU Tulcea

Două copile de 15 ani, căzute în cariera Bididia, salvate de alpiniştii salvatori ai ISU Tulcea

Credit Photo: Tulcea Noastra

În această după amiază în jurul orei 16.40, pe numărul de urgenţă 112 se dădea alarma de gradul zero. Două tinere căzuseră în gol în cariera Bididia şi nu se ştia foarte clar în ce situaţie se află. Salvatorii ISU Tulcea şi echipajele ambulanței au fost mobilizate şi au ajuns în timp record la locul semnalat. Pompierii au intervenit cu opt salvatori, printre care şi plt. Maj. Iulian Arhire, care, pe cordeline de alpinism a coborât în rapel şi a salvat pe rând feţele, ambele în vârstă de 15 ani, care erau lovite şi speriate.De la şeful Serviciului de Ambulanţă Tulcea, dr. Dumitru Valcu, am aflat că “cele două tinere prezentau numeroase plăgi escoriate şi se instalase o uşoară hipotermie, dar erau stabile. Au fost preluate de echipajele de urgenţă şi transportate la spitalul judeţean pentru îngrijiri”.


De la purtătorul de cuvânt al ISU Tulcea, slt. Florentin Daciu, am aflat că:” Primul apel a venit de la mama uneia dintre cele două feţe de 15 ani. După câteva momente a venit și al doilea apel, era una dintre cele două. Nu știau unde se află. Un echipaj de pompieri a răspuns apelului. Dispecerul a păstrat legătura telefonică, în timp ce echipajul de pe autospecială înconjura dealul Bididia cu sirenele pornite pentru a încerca să repereze fetele. Cele două au fost într-un târziu văzute, erau pe marginea carierei, care în acel loc are aproximativ 100 de metri adâncime, în stare precară.Plutonierul major Arhire Iulian a coborât în rapel, cu încă o cască și un brâu, și cu ajutorul colegilor a reușit să o scoată pe prima fată, a cărei stare de sănătate era destul de afectată. Apoi a urmat cea de a doua. Poziția era dificilă și nu putea să ajungă ușor la ea, mai ales pentru a o asigura.”


Vântul sufla cu putere, ceea ce a făcut și mai greoaie intervenția. După extragerea celei de a două fete, a urmat și companionul lor, un cățel. Doar o minune a făcut ca cele două tinere cu spirit de aventura să nu îşi piardă vieţile în terenul deosebit de periculos.


Articolul Două copile de 15 ani, căzute în cariera Bididia, salvate de alpiniştii salvatori ai ISU Tulcea apare prima dată în Tulcea noastra.