Credit Photo: Tulcea Noastra
Bătăuşul de pe faleză a ajuns în arest, după ce a lovit un poliţist
În noaptea de 6 spre 7 iunie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Tulcea au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că, un bărbat aflat în stare avansată de ebrietate manifestă un comportament agresiv într-un local public din municipiul Tulcea.
La fața locului, polițiștii au identificat persoana reclamată, un bărbat de 47 de ani, care a continuat să manifeste un comportament agresiv și asupra echipajului de poliție. Având în vedere starea acestuia și riscul creat, a fost solicitat un echipaj medical, bărbatul fiind transportat la Spitalul Județean Tulcea pentru internarea sa la o secție de specialitate.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și amenințare, iar unitatea de parchet competentă a fost sesizată cu privire la săvârșirea infracțiunii de ultraj.
La data de 10 iunie 2026, s-a dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore, acesta fiind depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Tulcea, iar astăzi, 11 iunie, acesta va fi prezentat Judecătoriei Tulcea cu propunerea de arestare preventivă, ceea ce se va și întâmpla în proporție de 99,9%, ținând cont de gravitatea faptelor.
Filmul evenimentului AICI
Articolul Bătăuşul de pe faleză a ajuns în arest, după ce a lovit un poliţist apare prima dată în Tulcea noastra.



