Credit Photo: Tulcea Noastra
Deputat Sergiu Constantinescu: „Inspectorul școlar general Viorica Pavel trebuie să plece astăzi!”
În ultimele luni, învățământul din județul Tulcea apare des în presă nu pentru performanțe școlare, nu pentru olimpici, nu pentru proiecte educaționale.
Ci pentru violență, umilință și tragedii.
Aceste imagini sunt din Liceul Tehnologic Henri Coandă.
Un elev împins într-un colț, lovit și umilit de doi colegi.
Astăzi, agresorii au fost reținuți.
Dar cazul de ieri nu este o excepție.
Este încă un episod dintr-un fenomen scăpat complet de sub control.
Anul trecut, două eleve de la Liceul Teoretic Grigore Moisil au fost filmate în timp ce se băteau violent, încurajate de colegi care transformaseră agresiunea într-un spectacol.
La doar câteva zile distanță, o altă adolescentă era agresată de mai multe fete în municipiu, iar pe fundal se auzea cum cineva cere „un pumnal”. Unele dintre participante ar fi fost eleve de la același liceu.
În paralel, am vorbit despre cinci cazuri de suicid în rândul minorilor într-un singur an.
Despre bullying.
Despre abandon emoțional.
Despre lipsa consilierii reale.
Despre un sistem care reacționează doar după tragedii.
Și, de fiecare dată, conducerea Inspectoratului Școlar Județean Tulcea și Ministerul Educației au venit cu aceeași poezie administrativă:
„monitorizăm”,
„implementăm programe”,
„există proceduri”.
Nu.
Nu mai există control.
Inspectorul școlar general Viorica Pavel trebuie să plece astăzi.
Nu mâine. Astăzi.
Iar secretarul de stat Sorin Ion trebuie să răspundă public pentru prăbușirea autorității în învățământul preuniversitar.
Pentru că atunci când:
– copiii se sinucid,
– copiii se bat pe holurile școlilor,
– violența este filmată și încurajată,
– iar instituțiile reacționează doar după apariția imaginilor în spațiul public,
nu mai vorbim despre incidente izolate.
Vorbim despre eșec administrativ.
Despre pierderea autorității statului în școală.
Despre oameni care nu mai au dreptul moral să rămână în funcție.
Deputat Sergiu Constantinescu
Articolul Deputat Sergiu Constantinescu: „Inspectorul școlar general Viorica Pavel trebuie să plece astăzi!” apare prima dată în Tulcea noastra.