Luptătorii tulceni de kyokushin se bat în “Cupa Moldovei”

Luptătorii tulceni de kyokushin se  bat în “Cupa Moldovei”

Credit Photo: Tulcea Noastra


Sâmbătă, 23 martie 2019, la Complexul Sportiv “Siderurgiştul“ din Galaţi, va avea loc începând cu ora 09.00, ediţia a II – a concursului de karate kyokushin denumit “Cupa Moldovei”. Evenimentul se desfășoară sub patronajul Federaţie Romane de Karate Kyokushin, organizat de Club Sportiv Nippon Dojo Galaţi, antrenor Moroianu Gabriel, director de organizare Praz Laurenţiu, în parteneriat cu Fundaţia Sportul Gălăţean, C.S. Triumf Dojo Galaţi şi Nippon Budo Sport România, sponsor official S.C. Criomec S.A.

Competiţia, care este destinată copiilor, cadeţilor, juniorilor şi seniorilor, se va desfăşura pe două probe de concurs , kata ( lupta demonstrativa cu unul sau mai mulţi adversari imaginari ) şi kumite ( lupta full contact ). La eveniment s-au înscris peste 540 de sportivi, 26 de cluburi din Republica Moldova, luptători din zece judeţe din România plus Bucureşti, fiind unul dintre evenimentele cu cea mai mare participare de profil din această primăvară, chiar la nivel național.


Nippon Budo Sport Tulcea va participa la acest puternic concurs cu 31 de sportivi şi 7 arbitri. Printre cei 31 de sportivi tulceni care vorparticipa la eveniment se numără Uncu Vlad Constantin şi Pănuţa Albert, care vor lupta în câte două categorii diferite fiecare , unde vor susține câte 6 – 7 meciuri… Pentru ei este o verificare extrem de utilă, ținând cont că evenimentul Masters din Japonia, unde vor lupta peste câteva luni, se apropie cu pași repezi!!


Mult succes tuturor!!


Articolul Luptătorii tulceni de kyokushin se bat în “Cupa Moldovei” apare prima dată în Tulcea noastra.