Mai multe comune vor beneficia de bani pentru iluminat public mai eficient

Credit Photo: Tulcea Noastra


Mai multe comune vor beneficia de bani pentru iluminat public mai eficient


Astăzi, în sala Dobrogea a Consiliului Județean Tulcea, președintele Administrației Fondului de Mediu, domnul Florin Bănică, a semnat, împreună cu primari ai mai multor comune din județ, contractele de finanțare din Programul privind creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public.



În această fază a programului, la nivelul județului Tulcea au fost aprobate și urmează să intre în execuție proiecte pentru 11 comune: Stejaru, Carcaliu, Ceamurlia de Jos, Mahmudia, Baia, Beidaud, Ciucurova, Horia, Dăeni, Beștepe și Mihail Kogălniceanu.



A fost prezent la această întâlnire în calitate de președinte al Asociației Comunelor din România – filiala Tulcea și primar al comunei Jurilovca, domnul Eugen Ion, care a declarat: „pot confirma spusele președintelui AFM, domnul Florin Bănică, conform cărora după implementarea acestor proiecte se vor realiza economii de 30-40% la energia electrică folosită pentru iluminatul public. O spun din experiență, pentru că noi, în Jurilovca, am implementat deja programe de eficientizare energetică a iluminatului public în toate cele trei sate ale comunei.



În momente ca acestea, în care prețul energiei depinde de atâția factori externi, o astfel de economie de energie și de bani devine una foarte importantă.” – a spus Eugen Ion


Articolul Mai multe comune vor beneficia de bani pentru iluminat public mai eficient apare prima dată în Tulcea noastra.

Cele mai recente