Atacatorul vânzătoarei a fost trimis în judecată pentru tâlhărie calificată. Acesta a fost ajutat de un minor de 10 ani

Credit Photo: Tulcea Noastra

Atacatorul vânzătoarei a fost trimis în judecată pentru tâlhărie calificată. Acesta a fost ajutat de un minor de 10 ani


Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea a finalizat cercetările în dosarul având ca obiect săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată. În cauză s-a dispus trimiterea în judecată a unui inculpat cercetat în stare de arest preventiv sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată.


Din probatoriul administrat de procuror a rezultat următoarea situaţie de fapt: la data de 09.02.2026, în jurul orelor 18.10, o persoană de sex feminin, angajată în cadrul unei societăţi comerciale din Tulcea, în timp ce se găsea la locul de muncă, a fost deposedată prin violenţă de suma de 3129 lei şi un telefon mobil de către două persoane de sex masculin (din care un minor în vârstă de 10 ani), persoana majoră împingând victima până în zona unei magazii amplasată în partea din spate a magazinului, unde aceasta a fost trântită la pământ şi lovită de mai multe ori cu pumnii în zona feţei şi a capului, timp în care autorul minor a sustras o altă sumă de bani şi telefonul mobil al persoanei vătămate, ulterior aceştia părăsind în fugă locul faptei.


Menţionăm că rechizitoriul, însoţit de dosarul cauzei, a fost trimis spre competentă soluţionare Judecătoriei Tulcea. Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.


Comunicat Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea


Articolul Atacatorul vânzătoarei a fost trimis în judecată pentru tâlhărie calificată. Acesta a fost ajutat de un minor de 10 ani apare prima dată în Tulcea noastra.

Cele mai recente