Credit Photo: Tulcea Noastra
Complex Delta SRL, partener activ în formarea capitalului uman tehnic din județul Tulcea
Azi, începând cu ora 10.00, Sala de conferințe a Hotelului Delta a găzduit întâlnirea de lucru între autoritățile locale și oficialii sistemului educațional tulcean, în care au fost purtate discuții pe tema învățământului tehnologic și dual. Întâlnirea, organizată de Inspectoratul Școlar Județean și Complex Delta Tulcea, și-a propus consolidarea unui parteneriat instituțional extins între toți factorii implicați, în vederea construirii unui traseu educațional coerent și sustenabil, orientat spre formarea de calificări profesionale relevante și adaptate cerințelor actuale ale pieței muncii, respectiv identificarea și implementarea unor strategii eficiente de promovare a învățământului liceal tehnologic și dual, astfel încât beneficiarii direcți să fie corect și complet informați asupra avantajelor și oportunităților oferite de aceste rute educaționale. De asemenea, au fost analizate modalități concrete de susținere a planului de școlarizare propus pentru anul școlar 2026-2027, printr-o cooperare activă între toți actorii educaționali și socio-economici implicați.
„Am plăcerea de a fi astăzi alături de dumneavoastră, la această întâlnire de lucru organizată pentru a consolida parteneriatul educațional între autoritățile publice. Permiteți-mi să profit de ocazie și să vă transmit sincere felicitări pentru toate eforturile depuse în dezvoltarea sistemului de învățământ din județul Tulcea.
Vreau să vă asigur că instituția pe care o reprezint astăzi aici, Consiliul Județean Tulcea, va fi în permanență alături de dumneavoastră și vă va susține de fiecare dată în toate proiectele pe care cu ambiție și tenacitate vi le asumați. Închei aici, mulțumindu-vă pentru atenție și asigurându-vă de tot respectul meu pentru tot ceea ce realizați la Tulcea!“, a declarat vicepreședintele Iancu Naciadism, prezent la dezbateri.
„Scopul acestor dezbateri se axează pe trei axe principale, toate acestea fiind dedicate atât elevilor, părinţilor cât şi partenerilor participanţi, vizându-se în primul rând asigurarea unui traseu educațional și profesional coerent pentru absolvenții clasei a VIII-a, consolidarea parteneriatului școală – autorități – mediul economic – părinți, dar şi susținerea planului de școlarizare 2026–2027 prin cooperare activă.
Un factor deosebit de important este că elevii optează pentru o calificare profesională de nivel 4 şi după 3 ani, pot alege integrarea pe piața muncii, cu o calificare profesională de nivel 3 sau continuarea liceului, în clasa a XII-a. Avem deja un parteneriat educațional cu Colegiul Economic Delta Dunării, pe specializările ospătar, bucătar, turism și gastronomie și am abordat inițierea unor noi calificări, făcând demersuri împreună cu partenerii de la Colegiul Agricol Nicolae Cornățeanu, în vederea înființării unei clase cu specializarea piscicultură și prelucrarea peștelui. Încă un punct forte, pe care doresc să il reliefez constă în faptul că oferim 20 de burse de câte 350 de lei fiecare, pentru 20 de elevi care se pregătesc pentru meseriile de marinar și motorist, în cadrul liceului Anghel Saligny. Astfel, Complex Delta se situează în acest context drept un partener strategic al sistemului educațional tehnic” – a declarat Florinel Moldoveanu, manager în cadrul companiei.
Articolul Complex Delta SRL, partener activ în formarea capitalului uman tehnic din județul Tulcea apare prima dată în Tulcea noastra.





