Delta Dunării se usucă sub ochii noştri, iar statul nu mai poate rămâne spectator

Credit Photo: Tulcea Noastra

Delta Dunării se usucă sub ochii noştri, iar statul nu mai poate rămâne spectator


Deputatul de Tulcea, Andrei Cosminatrage atenţia asupra situaţiei tot mai grave din Delta Dunării, unde scăderea accentuată a nivelului apelor afectează nu doar ecosistemele, ci şi economia locală, în special sectorul turistic, una dintre principalele surse de venit ale comunităţilor din zonă.


„Delta Dunării nu pierde doar apă, pierde turişti, locuri de muncă şi şanse reale de dezvoltare. Operatorii din turism estimează o scădere de aproximativ 30% a numărului de vizitatori, iar această realitate nu mai poate fi ignorată”, a declarat deputatul Andrei Cosmin.Potrivit operatorilor din zonă, nivelul extrem de scăzut al apelor face imposibilă navigaţia pe numeroase canale, mai ales în perioadele de vârf ale sezonului estival. Acest lucru limitează drastic oferta turistică, aglomerează traseele rămase accesibile şi afectează experienţa turiştilor, cu impact direct asupra veniturilor locale.„Turiştii vin în Deltă să vadă natura, să exploreze canalele, să trăiască experienţa unică a acestui loc. Când nu mai pot circula pe canale esenţiale, este firesc ca interesul să scadă”, a subliniat deputatul.Andrei Cosmin arată că problema este agravată de lipsa intervenţiilor sistematice de decolmatare a canalelor, dar şi de efectele lucrărilor de adâncire realizate pe Canalul Bâstroe, care au modificat regimul hidrologic al Deltei Dunării.„Este vorba atât despre turism, cât şi despre un ecosistem fragil aflat în pericol. Scăderea debitelor afectează flora şi fauna, reduce oxigenarea apelor şi poate produce dezechilibre ireversibile. România trebuie să trateze această problemă ca pe o urgenţă naţională”, a declarat deputatul de Tulcea.Deputatul Andrei Cosmin anunţă că a depus o întrebare parlamentară adresată Ministerului Mediului pentru a solicita explicaţii şi soluţii concrete şi va continua să ceară investiţii reale în decolmatarea canalelor, refacerea circulaţiei apelor şi protejarea turismului durabil.

Articolul Delta Dunării se usucă sub ochii noştri, iar statul nu mai poate rămâne spectator apare prima dată în Tulcea noastra.

Cele mai recente