Dezvoltare locală integrată în comunitățile din teritoriul ITI Delta Dunării: 11,5 milioane de euro pentru acces la educație și ocuparea forței de muncă

Dezvoltare locală integrată în comunitățile din teritoriul ITI Delta Dunării: 11,5 milioane de euro pentru acces la educație și ocuparea forței de muncă

Credit Photo: Tulcea Noastra


Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Capital Uman 2014–2020 a publicat lista finală a cererilor de finanţare aprobate, în urma etapei de evaluare tehnică şi financiară, pentru apelul de proiecte POCU/400/4/2/Reducerea numărului de comunități marginalizate (non -roma) aflate în risc de sărăcie și excluziune socială, prin implementarea de măsuri integrate – Dezvoltare Locală Integrată (DLI 3600) în comunitățile marginalizate din teritoriul ITI Delta Dunării.


La nivelul teritoriul ITI Delta Dunării au fost aprobate 4 proiecte din 3 localități: un proiect al Comunei Mihai Viteazu, județul Constanța, un proiect al Comunei Beștepe, județul Tulcea şi două proiecte ale Municipiului Tulcea.


Proiectele au o valoare totală de aproximativ 11,5 milioane de euro și vizează intervenții în domeniul educației, măsuri integrate de reducere a numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială, ocuparea forței de muncă.


-Servicii integrate pentru mai bine de 500 de  persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială


Prin proiectul cu o valoare de aproximativ 3 milioane de euro, UAT Mihai Viteazu din judeţul Constanţa are în vedere Dezvoltarea și înființarea unui Centru de Resurse Integrate în cadrul căruia se vor furniza măsuri/servicii integrate pentru un număr de 310 persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială timp de 36 luni, în vederea reducerii numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială din comunitatea marginalizată (non-roma) a satului Sinoe.


Pe o cerere de finanțare aprobată de AM POCU în cadrul aceluiași apel de proiecte, 200 de persoane din comunitatea marginalizată din cadrul UAT Beştepe (județul Tulcea) vor beneficia, de asemenea, de măsuri care vizează promovarea incluziunii sociale și combaterea sărăciei.


-Cresterea accesului și participării la educație în cartierele Neptun și Vest din municipiul Tulcea


Proiectele depuse de Municipiului Tulcea pe Dezvoltare Locală Integrată vizează creșterea accesului și participării la educație preșcolară, învățământ primar și gimnazial, scoala după scoală prin implementarea de programe specializate, integrate și adaptate nevoilor specifice comunității marginalizate identificată în Cartierele Neptun și Vest.


Bugetul total eligibil al celor două proiecte este de aproximativ 5,6 milioane de euro.


Zona pentru care se aplică macanismul ITI Delta Dunării, acoperă ARBDD și zonele sale limitrofe și cuprinde: municipiul Tulcea, 4 orașe (Babadag, Isaccea, Măcin și Sulina) și treizeci și două de comune.


Articolul Dezvoltare locală integrată în comunitățile din teritoriul ITI Delta Dunării: 11,5 milioane de euro pentru acces la educație și ocuparea forței de muncă apare prima dată în Tulcea noastra.