Credit Photo: Radio Delta
În cadrul unor acțiuni de control pentru verificarea respectării legislației privind deținerea și transportul animalelor neidentificate și neînregistrate, polițiștii tulceni, împreună cu reprezentanții D.S.V.S.A. Tulcea, au aplicat amenzi în valoare totală de 14.400 de lei.
Mai precis, au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale, în baza H.G. nr. 984/2005 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, în condițiile în care au fost identificate mai multe autoutilitare care transportau un număr total de 41 de animale din specia tineret bovin, achiziționate și transportate fără documente sanitar-veterinare, conform prevederilor legale în vigoare, după cum scrie într-un comunicat de presă emis de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Tulcea.
Totodată, reprezentanții D.S.V.S.A. Tulcea au dispus, prin ordonanță, măsura sechestrului asupra exemplarelor de tineret bovin, animalele fiind transportate și depozitate într-o locație autorizată sanitar-veterinar, în vederea evaluării stării de sănătate și stabilirii trasabilității acestora, urmând ca la finalizarea verificărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Acțiunile de control s-au desfășurat pe parcursul a două săptămâni, perioada 27.01 – 10.02.2026, iar amenzile au fost aplicate în urma activităților derulate pe raza municipiului Tulcea de către polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea, în colaborare cu reprezentanți ai Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Tulcea.
(sursă info și foto : comunicat de presă IPJ Tulcea)
The post Zeci de animale transportate fără documente – amenzi aplicate de polițiști și D.S.V.S.A. Tulcea appeared first on Radio Delta - Stiri din Tulcea.






