Credit Photo: Radio Delta
La Centrul pentru persoane fără adăpost „Phoenix” din Tulcea a avut loc ieri, 15 decembrie 2025, o slujbă de sfințire în urma renovării a două etaje din clădire : demisolul şi parterul.
În preajma sărbătorilor de iarnă, când inimile tuturor sunt mai sensibile și mai deschise, comunitatea centrului a avut bucuria de a primi vizita Preasfințitului Părinte Visarion, Episcopul Tulcii,
a transmis Direcția de Asistență și Protecție Socială (DAPS) Tulcea.
Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii a săvârşit slujba de sfinţire a centrului, alături de preotul Viorel Trofim, paroh la Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi” din Tulcea.

„Vizita Preasfințitului Părinte Visarion a adus în centrul nostru nu doar binecuvântare, ci și acea liniște sufletească de care avem cu toții nevoie în aceste zile. Pentru beneficiarii noștri, fiecare gest de apropiere înseamnă enorm. Le mulțumim tuturor celor care ne sunt alături și care, prin bunătatea lor, reușesc să aprindă în inimile acestor oameni lumina speranței în prag de sărbători”,
a declarat directorul DAPS Tulcea, Ștefana Zibileanu.
Centrul Social de Urgenţă este un serviciu comunitar aflat în subordinea DAPS Tulcea, iar în urma lucrărilor de renovare s-au îmbunătăţit condiţiile de cazare şi a crescut confortul pentru beneficiarii centrului.
Principala arie de activitate a Centrului Social de Urgență pentru persoanele fără adăpost Phoenix este integrarea socială a persoanelor fără adăpost sau în risc de a-și pierde locuința.
(sursă info și foto : fb daps.tulcea)
The post Centrul Social de Urgență Phoenix Tulcea sfințit, în urma lucrărilor de renovare appeared first on Radio Delta - Stiri din Tulcea.







