Senatorul Ionel Carp solicită reluarea burselor pentru elevii și profesorii români din Ucraina

Credit Photo: Tulcea Noastra

Senatorul Ionel Carp solicită reluarea burselor pentru elevii și profesorii români din Ucraina


Senatorul de Tulcea, Ionel Carp, a adresat o întrebare oficială Departamentului pentru Românii de Pretutindeni privind suspendarea burselor acordate elevilor și cadrelor didactice din școlile românești din Ucraina, un program de sprijin esențial pentru păstrarea identității naționale în comunitățile românești de peste graniță.


Aceste burse, de 400 de euro anual pentru fiecare elev, au reprezentat atât un ajutor material dar mai ales au fost o dovadă că statul român nu-și uită cetățenii de origine română care trăiesc în afara frontierelor. Prin ele, s-a stimulat învățământul în limba română și s-a întărit sentimentul de apartenență națională”, a declarat senatorul Carp.


El a subliniat că suspendarea bruscă a programului în 2024, fără nicio comunicare oficială din partea autorităților, a generat nemulțumire și îngrijorare profundă în rândul comunităților din regiunea Cernăuți. „În absența burselor, multe familii nu își mai trimit copiii la școlile cu predare în limba română. Este o lovitură directă la adresa identității și a continuității culturale a românilor din nordul Bucovinei”, a adăugat parlamentarul tulcean.


Au fost solicitate în acest sens date oficiale cu privire la numărul de elevi și profesori care au beneficiat de aceste burse până în anul 2023, ținând cont de faptul că din anii școlari următori în Ucraina doar 4 din cele 20 de licee cu predare în limba română vor mai funcționa în regiunea Cernăuți. „Aceasta este o statistică îngrijorătoare și trebuie privită ca o adevărată dramă identitară. Fiecare școală închisă înseamnă o generație pierdută pentru românii din aceste provincii”, a avertizat senatorul.


Ionel Carp solicită Departamentului pentru Românii de Pretutindeni să clarifice când au fost acordate ultimele burse, care au fost motivele suspendării și ce măsuri concrete sunt prevăzute pentru reluarea programului. „Românii din Ucraina au nevoie de sprijin real și predictibil, nu de promisiuni amânate. În acest sens, voi iniția demersurile legale necesare pentru reluarea plății burselor începând cu anul 2026, astfel încât elevii și profesorii din școlile românești din Ucraina să beneficieze din nou de sprijinul pe care îl merită. Reluarea acestui program trebuie tratată ca o prioritate națională”, a subliniat senatorul de Tulcea.


Articolul Senatorul Ionel Carp solicită reluarea burselor pentru elevii și profesorii români din Ucraina apare prima dată în Tulcea noastra.

Cele mai recente