Încă un masterclass pentru tineri, marca Tulcea Film Society

Încă un masterclass pentru tineri, marca Tulcea Film Society

Credit Photo: Radio Delta

 


Liceenii din Tulcea, cu vârsta cuprinsă între 14 şi 20 de ani, sunt invitați să se înscrie la masterclass-ul „Dezinformare”, susținut de Victor Morozov, ce va avea loc în perioada 16-20 noiembrie 2025, în cadrul proiectului Tulcea Film Society.


Participarea la masterclass este gratuită, iar termenul limită pentru înscrieri este ziua de sâmbătă, 15 noiembrie, persoanele selectate urmând a fi anunţate până la data de 16 noiembrie 2025, conform unui comunicat de presă transmis redacției de organizatori.


Formularul de înscriere este disponibil accesând link-ul https://forms.gle/EXBQHJcWAJUjcxRz9


Cursul își propune să analizeze situația complexă a imaginilor din multiple unghiuri, de la istoric la estetic sau semantic, iar întâlnirile vor propune studii de caz relevante extrase, printre altele, din istoria cinematografului, a televiziunii, a picturii și a noilor tehnologii de generare a imaginilor și filmelor.


Tinerii care vor participa la masterclass vor găsi răspunsuri la întrebări precum : Ce impact are asupra atenției noastre navigarea printre aplicații? Cum se obține o fotografie iconică? Cum se poate distorsiona adevărul la televizor? Ce putem face pentru a nu ne lăsa păcăliți?


Masterclass-ul „Dezinformare” se va desfășura la demisolul Casei Avramide din Tulcea și este un eveniment organizat de Asociația Baistruck.


Încă un masterclass pentru tineri, marca Tulcea Film Society-1


Program :

– duminică, 16 noiembrie – Introducere 18:00 – 20:00

Începem cu o sesiune de brainstorming despre cum imaginile contribuie la construirea realității în contextul media contemporan și vizionăm împreună filmul Close-Up (Iran, 1990, r. Abbas Kiarostami)


Încă un masterclass pentru tineri, marca Tulcea Film Society-2


– luni, 17 noiembrie – Efectul de realitate 18:00 – 20:00

Analizăm studii de caz despre manipularea vizualului și identificăm trăsăturile care dau unei imagini putere de convingere.

– marți, 18 noiembrie – Practici creative post-cinema 18:00 – 20:00

Explorăm video-eseul, vlogul, reel-ul și reclama ca forme de expresie și manipulare vizuală și ne antrenăm pentru exercițiul de scris pentru acasă.

– miercuri, 19 noiembrie – Adevărul și manipularea 18:00 – 20:00

Vorbim despre imagini generate de AI, Deep Fake și analizăm diverse metode de identificare a conținutului manipulat.

joi, 20 noiembrie – Sesiune de feedback 18:00 – 20:00

Citim și discutăm împreună textele scrise de voi.


Despre coordonatorul cursului :

Victor Morozov (n. 1998, Tulcea) a fost titularul rubricii „Dilematograf” din săptămânalul Dilema veche (actualmente Dilema) între 2017 și 2025, iar din 2020 scrie cronică de film în publicațiile Scena9 și Films in Frame.

Din 2021 face parte din comitetul de selecție al Festivalului de Film Documentar „One World Romania”, iar în prezent pregătește o teză de doctorat cu titlul „Revoluția Română ca experiment audiovizual” la Universitatea Trinity College Dublin din Irlanda.

Volumul său de debut, Ecranomanie, ce reunește contribuții teoretice în jurul culturii vizuale contemporane, a fost publicat în luna mai 2025 la Editura Matca.


Tulcea Film Society este un proiect finanțat cu sprijinul Primăriei Municipiului Tulcea și își propune îmbunătățirea ofertei de educație non-formală din județul nostru, cu accent pe educația audiovizuală și cultura cinematografică, domenii care nu sunt prinse încă în programa școlară și sunt insuficient cultivate și promovate în comunitatea locală.


Parteneri: ICEM TULCEA , Inspectoratul Școlar Județean Tulcea, Liceul de Arte „George Georgescu” Tulcea, Colegiul Național „Spiru Haret” Tulcea, Palatul Copiilor Tulcea, Fundația Județeană pentru Tineret Tulcea.


(sursă info și foto : comunicat de presă Tulcea Film Society)


The post Încă un masterclass pentru tineri, marca Tulcea Film Society appeared first on Radio Delta - Stiri din Tulcea.

Cele mai recente