Credit Photo: Radio Delta
În urma unei acțiuni specifice pe linia protejării patrimoniului cultural național, derulată pe raza localității tulcene Murighiol, polițiștii tulceni au identificat un bărbat în vârstă de 46 de ani care deținea fără drept un detector de metale.
Tulceanul a folosit aparatul în mod ilegal pentru căutarea bunurilor de patrimoniu cultural și a fost sancționat contravențional conform O.G. 43/2000 privind protecția patrimoniului arheologic și declararea unor situri arheologice ca zone de interes național, iar detectorul de metale a fost ridicat în vederea confiscării și dispunerii măsurilor legale, conform unui comunicat de presă emis de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Tulcea.
La acțiune, ce s-a desfășurat miercuri, 5 noiembrie 2025, în cadrul Planului de acțiune național „PANDORA X”, au participat polițiștii Serviciului Investigații Criminale – Biroul Combaterea Infracțiunilor Contra Patrimoniului împreună cu polițiștii Postului de Poliție Murighiol.
În acest context, IPJ Tulcea reamintește cetățenilor că utilizarea detectoarelor de metale în zonele cu potențial arheologic, fără autorizație emisă de Ministerul Culturii, constituie contravenție și se pedepsește cu amendă de la 5.000 la 20.000 lei, iar aparatura folosită se confiscă.
Protecția patrimoniului cultural național reprezintă o prioritate pentru Poliția Română, acțiunile de acest gen urmând să continue la nivelul întregului județ Tulcea.
(surse info, foto : comunicat de presă IPJ Tulcea, Arhiva RD)
The post Tulcean amendat pentru folosirea fără drept a unui detector de metale appeared first on Radio Delta - Stiri din Tulcea.







