Credit Photo: Radio Delta
Elevii tulceni cu vârste cuprinse între 8 și 12 ani, vor avea ocazia de a se înscrie la un nou curs „bazat pe învățare experențială” ce se va organiza la Palatul Copiilor Tulcea, în condițiile în care instituția tulceană a intrat în comunitatea STEAM Clubs, în cadrul unui proiect implementat de Asociația eematico.

Această asociație creează programe educaționale pentru copii, menite să dezvolte abilități de viață necesare în secolul XXI, prin învățare experiențială, bazată pe joacă, construire, bricolaj și cu ajutorul materialelor didactice ale asociației.

Prin urmare, din acest an școlar oferta Palatului Copiilor Tulcea se va diversifica cu un nou curs ce se va desfășura în 5 module : Matematica formelor/Matematica figurilor, Geometrie/Structuri 3D, Mișcarea corpurilor, Mecanisme, Electricitate, Știința Materiei, potrivit celor publicate de instituția tulceană.
Pentru a se pregăti pentru viitoarele ateliere marca STEAM, o echipă a Palatului Copiilor Tulcea a participat, în perioada 31 octombrie -1 noiembrie, la un curs de training, organizat de asociația eematico, dedicat cadrelor didactice ce vor implementa activitățile în acest an.

Participanții au explorat metodologia, uneltele și dotările ce vor fi folosite, au exersat modurile de lucru și au înțeles cum pot evalua progresul copiilor.
În acest context, Palatul Copiilor Tulcea a anunțat că formularul de înscriere va fi lansat în curând.
Proiectul STEAM Clubs este implementat de Asociația eematico și finanțat, printre altele, de Romanian-American Foundation.
(surse info, foto : fb palatulcopiilortulcea, fb eematico)
The post Un nou curs pentru elevi la Palatul Copiilor Tulcea – în cadrul proiectului STEAM Clubs appeared first on Radio Delta - Stiri din Tulcea.







