Credit Photo: Tulcea Noastra
Deputata AUR, Elena Doboș: „Tulcenii știu ce înseamnă forța apelor. Hidrocentralele nu pot fi înlocuite cu panouri solare pe câmp”
Deputata AUR de Tulcea, Elena Doboș, atrage atenția asupra pericolului pe care îl reprezintă declarațiile recente ale ministrului Mediului, Diana Buzoianu, privind renunțarea la finalizarea celor patru hidrocentrale începute încă din perioada comunistă, în favoarea unui parc fotovoltaic. Parlamentara AUR a subliniat că astfel de poziții „nu doar că sfidează bunul-simț, dar lovesc direct în siguranța energetică a României și, implicit, în viitorul oamenilor din Dobrogea, care trăiesc zilnic cu realitatea forței Dunării și a Deltei.”
AUR a depus o moțiune împotriva ministrului Mediului, catalogând afirmațiile acesteia drept „halucinante” și „periculoase”. Potrivit deputaților AUR, hidrocentralele aflate în lucru sunt deja realizate în proporție de peste 75% și ar urma să producă aproape 950 GWh anual, fiind declarate proiecte de siguranță națională prin decizia CSAT.
„A abandona aceste investiții înseamnă nu doar risipirea miliardelor de lei deja cheltuiți, ci și condamnarea românilor la facturi mai mari și la o dependență crescută de importurile de energie”, a avertizat Elena Doboș.
Pentru Tulcea și Dobrogea, unde energia produsă de vânt și soare este deja o realitate, hidrocentralele rămân elementul care aduce echilibru și siguranță.
„Tulcenii știu mai bine decât oricine ce înseamnă forța apelor. Dunărea și Delta nu pot fi reduse la simple peisaje pentru pliante turistice, ele sunt resurse vitale pentru economie și pentru protecția noastră. Hidrocentralele asigură nu doar energie, ci și regularizarea apelor și prevenirea inundațiilor. Panourile solare, oricât de multe ar fi, nu pot opri o viitură și nici nu pot stabiliza sistemul energetic național”, a declarat deputata Elena Doboș.
În timp ce PSD amenință cu retragerea sprijinului politic pentru ministrul Mediului dacă nu își ajustează prioritățile, AUR cere o dezbatere publică reală și transparență în privința proiectelor energetice.
„Nu ne permitem să fim cobaii unor politici dictate de ONG-uri cu interese obscure. România are nevoie de o strategie energetică serioasă, bazată pe investiții deja începute și pe resursele proprii. Tulcea și întreaga Dobroge trebuie să rămână parte din soluție, nu victimele unor experimente de cabinet”, a punctat Doboș.
Discuția despre viitorul energetic al României devine tot mai tensionată, iar vocea parlamentarilor din teritoriu, precum cea a deputatei Elena Doboș, reamintește că problemele tehnice au întotdeauna consecințe directe asupra vieții oamenilor.
Articolul Deputata AUR, Elena Doboș: „Tulcenii știu ce înseamnă forța apelor. Hidrocentralele nu pot fi înlocuite cu panouri solare pe câmp” apare prima dată în Tulcea noastra.