Credit Photo: Radio Delta
În urma unei sesizări prin care a fost anunțat un incident de violență domestică petrecut în comuna tulceană Văcăreni, polițiștii tulceni au emis un ordin de protecție provizoriu, fiind derulate investigații pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului.
Sesizarea, telefonică, a fost făcută ieri, 5 iunie 2025, în jurul orei 09:00 , către polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Măcin, iar în urma deplasării la fața locului, aceștia au constatat că o femeie a fost agresată fizic de către concubinul său, prezentând mai multe echimoze la nivelul feței și al membrelor superioare, conform unui comunicat de presă emis de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Tulcea.
Un echipaj de ambulanță a fost prezent la fața locului, însă victima a refuzat acordarea de îngrijiri medicale și transportul la o unitate medicală.
În baza constatărilor și a evaluării riscului, a fost emis un ordin de protecție provizoriu, conform Legii nr. 217/2003, și a fost informat procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Măcin.
Potrivit sursei, poliția s-a sesizat din oficiu pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie, faptă prevăzută și pedepsită de art. 199 alin. 1 raportat la art. 193 alin. 1 din Codul Penal.
În acest context, Poliția Română reiterează importanța semnalării oricăror acte de violență domestică și încurajează victimele să apeleze cu încredere la sprijinul autorităților.
(surse info, foto : comunicat de presă IPJ Tulcea, Arhiva RD)
The post Incident de violență domestică în comuna tulceană Văcăreni appeared first on Radio Delta - Radio & Stiri din Tulcea.