O nouă ediție a evenimentului „Unitate în Diversitatea Europeană” la Tulcea

O nouă ediție a evenimentului „Unitate în Diversitatea Europeană” la Tulcea

Credit Photo: Radio Delta

Festivalul Regional „Unitate în Diversitatea Europeană”, organizat de Palatul Copiilor Tulcea, cu sprijinul Consiliului Județean Tulcea, a ajuns în acest an la ediția cu numărul 13.


Este vorba de un eveniment „devenit o tradiție emblematică a orașului nostru”, prin care municipiul Tulcea celebrează spiritul european: divers, unit și vibrant și cu această ocazie, echipa Primăriei Tulcea și-a reafirmat angajamentul pentru promovarea valorilor europene şi sprijinirea inițiativelor care întăresc legăturile dintre comunități, după cum a menționat viceprimarul municipiului Tulcea, Andaluzia Luca.


O nouă ediție a evenimentului „Unitate în Diversitatea Europeană” la Tulcea-1


„Situat la confluența unor bogate culturi și istorii, Tulcea constituie un cadru ideal pentru a sublinia faptul că diversitatea reprezintă o resursă, nu un impediment.

De 13 ediții, acest festival reunește oameni, comunități și povești din regiune și din întreaga Europă, într-un mozaic armonios de tradiții, limbi și valori.

Am apreciat prezența copiilor, artiștilor, specialiștilor și a tuturor celor care consideră că Europa înseamnă mai mult decât simple granițe – înseamnă solidaritate, toleranță și curajul de a construi împreună un viitor comun.

La mulți ani, Europei unite în diversitate!”,

a adaugat viceprimarul Andaluzia Luca.


Evenimentul, ce a avut loc ieri, 19 mai 2025, începând cu ora 14.00, a reunit reprezentanți ai minorităților tulcene, cele care dau identitate culturală acestui spațiu geografic, precum și ai autorităților locale, printre care și Șeila Parfene, consilier al președintelui Consiliului Județean Tulcea și Maria Lența, consilier al vicepreședintelui Consiliului Județean Tulcea.


O nouă ediție a evenimentului „Unitate în Diversitatea Europeană” la Tulcea-2


„Permiteți-mi să felicit inițiatorii acestui eveniment pentru implicarea în frumoasa tradiție a evenimentelor locale, dar și pentru perpetuarea celor mai importante valori culturale specifice comunităților conlocuitoare Dobrogei.

Consider că este deosebit de relevant faptul că tinerii își asumă responsabilitatea de a înțelege corect importanța unei comunități unite și de a promova elemente definitorii pentru societatea contemporană, respectiv de a duce mai departe frumoasa poveste a județului Tulcea. Ei sunt șansa noastră de a ne face cunoscuți, de a arăta întregii lumi ce înseamnă, de fapt, la Tulcea, «Unitate în diversitatea europeană».

În final, în nume personal, dar și al întregii echipe de la conducerea Consiliului Județean Tulcea, să vă doresc mult succes în continuare, putere de muncă și idei frumoase pentru a fi puse în practică în beneficiul tinerilor cetățeni din județul nostru“,

a transmis, în deschiderea evenimentului, Maria Lența, consilier al vicepreședintelui Consiliului Județean Tulcea.


O nouă ediție a evenimentului „Unitate în Diversitatea Europeană” la Tulcea-3


Festivalul a debutat cu intonarea imnului Europei de către un grup de eleve talentate de la Liceul de Arte „George Georgescu“ Tulcea.


(surse info, foto : fb LucaAndaluzia, fb ConsiliulJudeteanTulcea)


The post O nouă ediție a evenimentului „Unitate în Diversitatea Europeană” la Tulcea appeared first on Radio Delta - Radio & Stiri din Tulcea.

Cele mai recente