Credit Photo: Tulcea Noastra
99% aceștia vor fi parlamentarii județului Tulcea. PNL nu reușește să câștige nici-un parlamentar. Surprizele sunt POT și SOS
În peisajul politicii tulcene, avem parte, din nou de surprize. Conform logicii electorale și a simulărilor partidelor, s-au conturat şi viitoarele mandate de parlamentari tulceni. Aceştia sunt:
Senat
Ionel CARP (SOS)
Ștefan BORȚUN (POT)
Camera Deputaților
Sergiu CONSTANTINESCU (PSD)
Elena DOBOȘ (AUR)
Cosmin ANDREI (SOS)
Mihail BARBATO (POT)
Cu toate că cele două mandate de senator şi patru de deputaţi vor deveni oficiale abia după validare, în urma simulării sunt şanse mari ca acestea să rămână aşa cum sunt prezentate mai sus.
Marea surpriză înregistrată este lipsa totală a liberalilor, care au obtinul la Tulcea un scos sub aşteptări. La fel de surprinzătoare sunt AUR şi USR, care, chiar dacă sunt două partide pe val, nu vor prinde niciun mandat de senator și doar un deputat (AUR)
Surpriza vine de la POT (Partidul Oamenilor Tineri), care, are şanse enorme să obţină un deputat şi un senator, dar şi de la SOS, partidul doamnei Șoșoacă, care va obţine la fel ca cei din POT.
La nivel de Parlament va fi deosebit de greu de făcut o coaliţie între cei trei poli care s-au remarcat la alegerile de ieri: stânga, dreapta şi suveraniștii. Un semnal important îl va da în această seară Curtea Constituţională a României, care va decide finaliştii pentru turul 2, decizie ce va înclina clar votul către cei doi calificaţi în cursa prezidențială.
Cum, în politică se poate schimba orice, nu ne rămâne decât să aşteptăm datele oficiale şi peste o saptamână vom şti mai clar încotro se îndreaptă România pentru următorii patru ani.
Vom reveni.
Articolul 99% aceștia vor fi parlamentarii județului Tulcea. PNL nu reușește să câștige nici-un parlamentar. Surprizele sunt POT și SOS apare prima dată în Tulcea noastra.