Credit Photo: Tulcea Noastra
Spărgător de locuințe arestat de polițiștii tulceni
La data de 8 decembrie a.c, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Tulcea au identificat în municipiul Tulcea, un tânăr de 21 de ani ce ar fi săvârșit mai multe furturi din locuințe. În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a constatat faptul că în perioada 2-6 decembrie 2024, bărbatul ar fi săvârșit trei furturi din locuințe aflate în municipiul Tulcea.
Tot în cursul zilei de ieri, 8 decembrie a.c., tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de azi, 9 decembrie 2024, acesta va fi prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Reamintim cetățenilor faptul că furturile din locuințe pot fi prevenite respectând câteva recomandări :
• fiți precauți cu privire la postările făcute pe rețelele de socializare. Atunci când plecați pentru o perioadă mai lungă de acasă, nu faceți acest lucru public pe internet;
• verificați ca toate geamurile și ușile de acces să fie închise;
• când părăsiți locuința, pe timpul nopții, lasați o lumină aprinsă sau un aparat de radio în funcțiune;
• apelați la o persoană de încredere care să vă ridice eventualele facturi sau înștiințări lăsate în ușă sau în cutia poștală;
• pentru un plus de siguranță, puteți monta un sistem de alarmare și supraveghere video în locuinţa dumneavoastră;
• nu expuneți la vedere, în locuință, obiecte de valoare care pot capta interesul și nu discutați despre bunurile din interior. Nu postați pe rețelele de socializare imagini din care să reiasă că dețineți în casă bunuri de valoare;
• montaţi o incuietoare de inaltă siguranţă la uşa de acces în locuinţă. Încuietoarea trebuie montata corect, in asa fel încat sa fie imposibil accesul din exterior la suruburile de prindere, iar cilindrul sa fie complet introdus în corpul broaştei, pentru a evita ruperea lui;
• dacă locuiţi la parter sau în apartamente situate la etajul 1, protejați-vă ferestrele și balcoanele cu grilaje metalice, solide, încastrate în zid, iar spațiile dintre bare să fie de dimensiuni mici;
• dacă locuiți la casă, puteţi monta un sistem de supraveghere video în exterior, care să înregistreze orice activitate desfăşurată în curtea casei și un sistem de iluminare cu senzori de mişcare;
• nu lăsați cheile de la intrarea în locuință în locuri ” tradiționale” ( sub preșul de la ușă, într-un ghiveci din apropierea locuinței ori în cutia postală);
Comunicat de presă IPJ Tulcea / Foto cu caracter sugestiv
Articolul Spărgător de locuințe arestat de polițiștii tulceni apare prima dată în Tulcea noastra.