Credit Photo: ILikeIT
Meciurile de la Campionatul European de Fotbal se văd cu efecte speciale la PRO TV.
În edițiile Studio UEFA EURO 2024, jucătorii de fotbal sunt "teleportați" în platou. Iar statisticile sunt afișate cu ajutorul realității augmentate.
Daniel Alboiu, creative director: „Cel mai importat este că aceste imagini augmentate fac experiența vizuală mult mai bogată și mult mai interesantă. Ce facem noi este să aducem obiecte sau lucruri virtuale într-un spațiu real. Practic, ce facem noi este să aducem lucruri mult mai interesante și mult mai spectaculoase într-un studio real. Lucrăm de vreo trei luni la treaba asta și am modelat 3D toate cele zece stadioane din Germania, de la EURO, astfel încât camera din studio să poată intra chiar în stadion”.