Credit Photo: Tulcea News
Un puternic incendiu de vegetație uscată a fost stins de pompierii tulceni după 5 ore.
Pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu, izbucnit la vegetație uscată, în apropiere de municipiul Tulcea. Către locul evenimentului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Tulcea, cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă.
”La sosirea forțelor, incendiul se manifesta cu flacără deschisă, la vegetația uscată, existând pericolul ca acesta să se extindă și la culturile de grâu din apropiere. În sprijin, s-a deplasat o a treia autospecială de stingere și o autospecială de primă intervenție și comandă.
După aproximativ o oră, incendiul a fost localizat, înlăturându-se pericolul de propagare a acestuia.
Intervenția pentru stingerea focului a durat aproximativ 5 ore, iar în urma incendiului a ars vegetație uscată pe o suprafață de aproximativ 90 ha” – ISU Tulcea.
Cauza probabilă de producere a fost stabilită ca fiind foc deschis în spații deschise.