Aproximativ 180 de preșcolari și școlari au participat la un exercițiu de alarmare – evacuare, organizat de ISU Tulcea

Aproximativ 180 de preșcolari și școlari au participat la un exercițiu de alarmare – evacuare, organizat de ISU Tulcea

Credit Photo: Tulcea News

Aproximativ 180 de preșcolari și școlari, cât și personal didactic din cadrul Școlii Gimnaziale Jurilovca, au participat la un exercițiu de alarmare – evacuare, organizat de ISU Tulcea, cu sprijinul Comitetului Local pentru Situații de Urgență.


Acest exercițiu a avut ca scop perfecționarea deprinderilor cadrelor didactice pentru adoptarea măsurilor de protecție a elevilor și conducerea acțiunilor de evacuare, cunoașterea regulilor de comportament de către elevi, în cazul producerii unui cutremur în unitățile de învățământ, cât și pregătirea personalului din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență, participant la exercițiu.


Totodată, în cadrul acestei activități, au fost prezentate și acțiuni teoretice și practice, privind tehnicile de acordare a primului ajutor .


Voluntarii din cadrul Programului ”Salvator din pasiune” i-au învățat pe elevi cum pot să acționeze în cazul în care cineva apropiat se îneacă cu bolul alimentar sau cade inconștient.


Activitatea a fost antrenantă iar elevii au fost dornici să acumuleze cât mai multe informații privind acordarea primului ajutor și a modului de comportare în cazul producerii unui cutremur.