Credit Photo: Tulcea Noastra
Comunicat de presă: Prima fraudă electorală în județul Tulcea
- PSD TULCEA face un APEL PUBLIC pentru respectarea legii de către toți competitorii electorali, ca urmare a unei fraude electorale în comuna Baia – județul Tulcea
În contextul alegerilor locale și europarlamentare de duminică 09.06.2024, facem un apel urgent la respectarea legii de către toți competitorii electorali, în urma unor incidente grave de fraudă electorală raportate în comuna Baia. Locuitorii comunei au fost mituiți pentru a favoriza în alegeri candidata PNL Tulcea pentru primăria comunei Baia, totodată candidată pentru funcția de consilier județean, ceea ce reprezintă o încălcare flagrantă a principiilor democratice și a legilor electorale.
În dimineața zilei de sâmbătă 08.06.2024, ora 00:20, s-a depus la secția de poliție Baia un material audio-video prin care un cetățean se lăuda că a fost mituit cu 1.000 de lei de candidata PNL Tulcea pentru funcția de primar a comunei Baia, în schimbul votului său pentru alegerile locale de duminică 09.06.2024. Prin urmare, s-au dispus imediat audieri și a fost deschis Dosarul penal Nr 459238/ 08.06.2024 pentru coruperea alegătorilor, fiind depusă plângere și la DNA București pentru infracțiuni electorale.
Ne exprimăm îngrijorarea profundă față de aceste practici ilicite care subminează încrederea publicului în procesul electoral și pun în pericol integritatea și corectitudinea alegerilor. Într-o societate democratică, este esențial ca fiecare vot să fie exprimat liber și fără constrângeri, iar voința poporului să fie respectată în mod corespunzător.
Solicităm ferm autorităților competente să investigheze cu promptitudine și rigurozitate aceste acuzații de mituire și să ia măsurile necesare pentru a asigura un proces electoral transparent și echitabil. De asemenea, cerem tuturor partidelor politice și candidaților să respecte legislația în vigoare și să evite orice acțiune care ar putea compromite integritatea alegerilor.
Este de datoria noastră, a tuturor, să protejăm democrația și să ne asigurăm că procesul electoral se desfășoară într-un mod just și corect. Numai astfel vom putea construi o societate bazată pe încredere și respect reciproc.
Mulțumim locuitorilor comunei Baia pentru vigilența și spiritul civic de care au dat dovadă, raportând aceste nereguli. Încurajăm toți cetățenii să rămână implicați și să continue să denunțe orice acte de fraudă electorală.
Biroul de presă al PSD Tulcea
UPDATE – Biroul de presă al IPJ Tulcea
La data de 7 iunie 2024, în jurul orei 23:30, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Baia au fost sesizați de către o femeie de 47 de ani, având calitatea de candidat la Primăria comunei Baia cu privire la faptul că, un alt candidat, ar oferi sume de bani cetățenilor din comună, în scopul influențării acestora. Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de coruperea alegătorilor, pentru lămurirea stării de fapt și a tuturor circumstanțelor în care s-a produs incidentul.
Articolul Comunicat de presă: Prima fraudă electorală în județul Tulcea apare prima dată în Tulcea noastra.