Credit Photo: Tulcea Noastra
Ziua Copilului, sărbătorită în Piața Civică
- Sute de copii s-au distrat în centrul municipiului, la Ziua Bucuriei, eveniment organizat de Consiliul Județean Tulcea și Primăria Municipiului Tulcea.
Încă de la primele ore ale dimineții, cei mici au avut ocazia să facă poze cu mascotele preferate, cu personaje pe catalige și s-au bucurat de spectacolul de mimă.
De asemenea, copiii s-au pozat în oglinda magică, au fost pictați pe față, s-au bucurat de baloane modelabile, au admirat spectacolul de dresaj canin și participat la două piese de teatru interactive. Mai mult, cei mici au fost invitați la atelierele asigurate de partenerii evenimentului: Inspectoratul Județean de Poliție, Inspectoratul Județean de Jandarmi și Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Delta“ Tulcea. Așadar, copiii au fost, pe rând, pompieri, jandarmi sau polițiști și au aflat care sunt secretele acestor frumoase cariere.
Începând cu ora 12.00, pe scena din Piața Civică a urcat îndrăgita Anca Țurcașiu, care le-a oferit celor mici un spectaculos recital.
Ziua s-a încheiat cu mult așteptata spuma party, dar și cu un senzațional spectacol pirotehnic de zi, cu pudră colorată.
„Organizarea unui astfel de eveniment este ceva firesc, pentru suntem cu toții încântați atunci când vedem copiii fericiți. Zâmbetele acestor copii reprezintă tot ceea ce contează. La mulți ani tuturor, atât celor mici, cât și celor mari! Distracție plăcută!“, a transmis, în deschiderea Zilei Bucuriei, vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Mihai Huleni.
La rândul său, administratorul public al județului Tulcea, Dumitru Mergeani, le-a dorit tuturor celor prezenți în Piața Civică să se bucure de frumoasa zi de 1 iunie: „Ne bucurăm să fiți în număr atât de mare și răspândiți în toată Piața Civică. Vă dorim zi frumoasă, plină de voioșie, plină de râsete și poate și puțină înghețată! Să vă distrați până apune soarele!“
Articolul Ziua Copilului, sărbătorită în Piața Civică apare prima dată în Tulcea noastra.