Protest spontan la Arhivele Naționale

Protest spontan la Arhivele Naționale

Credit Photo: Tulcea Noastra

Protest spontan la Arhivele Naționale


Astăzi, 22.05.2024, în intervalul orar 12:00-13:00, angajații Biroului Județean Tulcea al Arhivelor Naționale ale României, membri ai Sindicatului Polițiștilor Europeni-EUROPOL, au inițiat un protest spontan, prin suspendarea activității, manifestându-și profunda nemulțumire față de inechitățile salariale dintre serviciileirourile județene și Aparatul Central.


Această acțiune vine în sprijinul colegilor din întreaga țară, care au început protestele încă de săptămâna trecută.


În luna ianuarie 2024, a fost inițiat un demers legal pentru alinierea salarizării personalului din instituțiile publice din mai multe sectoare de activitate bugetară la nivelul salariilor din administrația centrală. Acest demers a fost realizat în scopul eliminării discrepanțelor salariale dintre funcțiile din administrația publică centrală și cele din unitățile teritoriale.


În pofida tuturor eforturilor depuse, cerințele angajaților din cadrul serviciilorirourilor județene, depuse în Parlament sub forma unui Proiect de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.128/2023 pentru unele măsuri referitoare la salarizare personalului din învățământ și alte sectoare de activitate bugetară (PL x 67/2024), nu au fost îndeplinite printr-un act normativ. Proiectul este blocat în Camera Deputaților din data de 26.02.2024, după ce a fost aprobat în Senat începând cu data de 19.02.2024.


Acțiunea de astăzi este concepută ca un prim semnal pentru guvernanți. Protestele vor continua până când DREPTURILE NOASTRE vor fi recunoscute și NEDREPTATEA SALARIALĂ va fi înlăturată.  În acest sens, următoarea acțiune va fi organizarea unei ample manifestări la sediul Guvernului României, în data de 23.05.2024, cu participarea salariaților din toată țara.


   Angajații Arhivelor Naționale ale României- Biroul Județean Tulcea


 


Articolul Protest spontan la Arhivele Naționale apare prima dată în Tulcea noastra.