S-a finalizat reabilitarea Grădiniței nr 13. din Tulcea

S-a finalizat reabilitarea Grădiniței nr 13. din Tulcea

Credit Photo: Radio Delta

Ca urmare a închiderii proiectului de reabilitare a Grădiniței cu Program Prelungit nr. 13 Tulcea (Aleea Trifoiului 5), după vacanța de Paște, copiii de la grădiniță vor reîncepe cursurile în noua clădire a unității de învățământ, după cum a anunțat George Șinghi, viceprimar al Municipiului Tulcea.


Prim Tl Singhi Reabilitare Gradinita 13 Tl la final apr 24 2


Potrivit acestuia, reabilitarea grădiniței a fost un proiect greu, cu multe îmbunătățiri aduse în timpul execuției, cu situații neplanificate, ca de exemplu desființarea garajelor pentru consolidarea malului de sprijin și cu multe alte soluții care au îmbunătățit spațiul și fluxurile de funcționare.


În cadrul proiectului de Reabilitare și extindere clădire Grădinița cu Program Prelungit nr. 13 Aleea Trifoiului Municipiul Tulcea, ce a avut o valoare totală de 5.550.141,17 lei, TVA inclus, s-au realizat :


Prim Tl Singhi Reabilitare Gradinita 13 Tl la final apr 24 3


– lucrări de reabilitare a clădirii existente, echiparea cu utilaje și dotarea spațiilor

– extinderea cu un nou corp de clădire, echiparea cu utilaje și dotarea spațiilor

– refacerea rețelelor exterioare de apă și canalizare

– refacerea rețelei exterioare de alimentare cu energie electrică

– îmbunătătirea eficienței energetice a obiectivului prin lucrări de izolare termică a clădirii, schimbare tâmplarie si sistem acoperiş

– branșarea la sistemul de alimentare cu gaze naturale și instalație de utilizare gaze naturale

– montarea de captatori solari cu tuburi vidate pentru prepararea apei calde menajere

– realizarea unei instalații de detecție și semnalizare la incendiu cu realizarea unor căi suplimentare de evacuare în caz de incendiu

– realizarea unui loc de joacă copii

– amenajări exterioare (inclusiv alee de acces a autospecialelor de stins incendii) și amenajări de mediu.


( sursă info și foto : fb george.singhi)