Credit Photo: Tulcea Noastra
Consiliul Județean Tulcea premiază performanța în sport
Proiectul de hotărâre a trecut de votul consilierilor județeni, astfel că peste 80 de sportivi tulceni au fost premiați de Consiliul Județean Tulcea pentru performanțele obținute la competițiile organizate în cursul anului 2023.
Mai exact, este vorba despre proiectul de hotărâre privind premierea sportivilor tulceni care au obținut performanțe deosebite la competițiile sportive naționale și internaționale oficiale și a antrenorilor principali care au contribuit la realizarea acestor performanțe, în anul 2023.
Printre sportivii tulceni premiați de autoritatea județeană tulceană se numără canotorul Cătălin Chirilă, desemnat sportivul anului 2023, Alin Șavlovschi, campion la atletism, Iulian Serghei, campion la canoe, Amalia Țugui, campioană la box, Nicoleta Ciortan, campioană la atletism.
***
Instituția administrației publice județene se implică activ în susținerea sportului tulcean, utilizând toate căile legale pentru promovarea valorilor tulcene din acest domeniu. În acest sens, amintim faptul că în această perioadă pot fi depuse proiecte în baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, în baza căreia asociațiile (inclusiv cele sportive) pot beneficia de fonduri județene.
De asemenea, Consiliul Județean Tulcea este beneficiarul unui amplu proiect privind construcția Sălii Polivalente din municipiul Tulcea, ce urmează a fi finalizată în cursul acestui an.
Articolul Consiliul Județean Tulcea premiază performanța în sport apare prima dată în Tulcea noastra.