Credit Photo: Stiri pe surse
Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan intră în discuțiile privind comasarea alegerilor, dorită de PNL și PSD. Ieri, președintele Klaus Iohannis a spus că nu se opune comasării și a cerut guvernului și coaliției să ia o decizie.
Rareș Bogdan spune că trebuie îndeplinite criteriile legale
„Important este să ne asigurăm că există o reprezentativitate cât mai mare a aleșilor locali, dar și parlamentari, pentru avea o prezență la vot cât mai serioasă. Deci să nu fie o prezență de o treime din populație. Trebuie să arătăm calea democrației românești. Dacă se impune comasarea unora dintre cele 5 runde de alegeri, sigur că vom realiza acest lucru, dar trebuie să analizăm din punct de vedere constituțional, legislativ, să vedem exemplele europene. Sunt 7 țări europene care organizează alegeri naționale în același timp cu cele europarlamentare, printre care Germania, Belgia, Irlanda, Luxemburg și Ungaria”, a declarat Rareș Bogdan la B1TV.
Cinci rânduri de alegeri ar obosi populația
„Există câteva temeri, că 5 rânduri de alegeri ar obosi populația și că s-ar ajunge la finalul anului, la momentul alegerilor parlamentare și prezidențiale, la un anumit absenteism generat de prezența, deja de 3 ori, la alegeri. Este o temere cât se poate de îndreptățită, dar poate fi și o temere generată pe o temă falsă și românii să aibă o apetență destulă pentru vot. Cert este că, dată fiind poziția de președinte al României – care are un rol constituțional foarte important, chiar dacă nu e la nivelul regimului din Franța – rolul președintelui și reprezentativitatea sa pentru populație sunt foarte importante. Aș menționa și costurile, date fiind și aceste temeri care există cu privire la un absenteism crescut spre finalul anului – se va trece la acest lucru. Dar, la ora actuală, sunt doar scenarii de lucru, așteptăm opinia specialiștilor legislativi și constituționali. Vom vedea ce se întâmplă și în celelalte țări. Dacă se va întâmpla acest lucru nu se va restrânge dreptul de vot”,