VIDEO – Arde Poliția Municipiului – Poliția Rutieră și Biroul Ordine Publică

VIDEO – Arde Poliția Municipiului – Poliția Rutieră și Biroul Ordine Publică

Credit Photo: Tulcea Noastra

Arde Poliția Municipiului – Poliția Rutieră și Biroul Ordine Publică


În această seară în jurul orei 21.30 s-a dat alarmă la ISU Tulcea. Se reclama un incendiu la sediul poliţiei municipale, cu degajare de fum. Intervenţia a fost una ca la carte şi după aproape o oră, a fost raportată „misiune finalizată”!

Din fericire, au ars doar câteva încăperi de la subsol și parter, în care erau depozitate efecte logistice, plastice, popsea, elemente de curăţenie etc, cel mai probabil în urma unui scurt circuit. Din surse am aflat că nu a fost afectată nicio structură operativă sau de birouri, nu au fost distruse documente sau echipamente din dotare.


„Pompieri Inspectoratul pentru Situații de Urgență Delta al județului Tulcea, intervin în aceste momente cu trei autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la subsolul clădirii Poliției Municipiului Tulcea. La sosirea echipajelor de intervenție întreaga clădire era cuprinsă de fum provenit din zona subsolului.

Incendiul a fost observat de un Agent de poliție care se afla în clădire și care a și anunțat prin apel la 112 forțele ISU Tulcea. Nu am fost raportate până în acest moment victime” – transmite ISU Tulcea.


„La data de 31 ianuarie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Tulcea, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la subsolul cladirii Poliției Municipiului Tulcea ar fi izbucnit un incendiu. Din primele verificări, cauza incendiul ar fi un scurtcircuit la nivelul unei magazii de la subsolul cladirii. La fața locului intervin 3 autospeciale din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Tulcea.” – transmite IPJ Tulcea.


 



Articolul VIDEO – Arde Poliția Municipiului – Poliția Rutieră și Biroul Ordine Publică apare prima dată în Tulcea noastra.